La startul campaniei a fost şi directorul Statului Major al Apărării, general-maior Corneliu Postu, care a pedalat împreună cu Lotul de ciclism al echipei Invictus România. El a parcurs 37 de kilometri simbolici din Piteşti și până la sediul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, din Curtea de Argeş, unde s-a păstrat un moment de reculegere în memoria camarazilor căzuți la datorie.
Pe lângă promovarea proiectului de recuperare prin sport a militarilor răniți, Campania #ROMÂNIAeINVICTUS are ca obiectiv şi atragerea de sponsori și parteneri în vederea sprijinirii participării la Jocurile Invictus.
Eduard Grosu, sportivul care la doar 21 de ani a devenit primul ciclist profesionist din România și care acum se pregătește să ne reprezinte la Jocurile Olimpice de la Tokyo a fost si el prezent.
Povestea Invictus România a debutat în anul 2014, atunci când un grup de voluntari militari și civili, inspirați de organizarea la Londra a primelor jocuri Invictus sub patronajul prințului Harry de Wales, al Marii Britanii, au început un proiect de educaţie care, dincolo de ideea de promovare a valorilor militare şi naţionale, şi-a propus să sensibilizeze societatea civilă asupra recunoştinţei care se cuvine camarazilor răniţi în acţiuni militare și să ducă și militarii răniți români la Invictus Games.
Toate poveștile încep cu sintagma „A fost odată…”, însă povestea Invictus România începe cu „A fost, este și va continua”, pentru că nu se va sfârși niciodată.