• Thu. Aug 5th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Campanii umanitare pentru cei afectaţi de inundaţii, organizate de mai mulţi primari din Olt

Jul 22, 2021

Mai multe campanii umanitare pentru ajutorarea românilor afectați de inundații au fost organizate de mai mulți primari din Olt. Primele mașini cu ajutoare au plecat miercuri către Roșia Montană. Astăzi, un convoi cu ajutoare de la Tia Mare va ajunge la Câmpeni în județul Alba.

22 Iulie 2021, 07:19 (actualizat 22 Iulie 2021, 08:16) |

Impresionați de situația dramatică în care se află mii de români în urma viiturilor produse, locuitorii din sudul județului Olt au donat zeci de tone de cereale și legume dar și produse alimentare neperisabile: zahăr, ulei, orez și chiar bani.

Autoritățile s-au mobilizat imediat astfel încât bunurile donate să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de ele.

Primele ajutoare au plecat ieri dimineață din comuna Giuvărăşti spre Roșia Montană.

Inițiativa campaniei umanitare îi aparține prefectului de Olt. Acțiuni de colectare a ajutoarelor umanitare au fost organizate în mai multe localități din Olt.

Toți cei care vor să-i ajute pe românii afectați de inundații pot lua legătura cu autoritățile locale.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *