Canotaj: România a mai calificat un echipaj în finalele Mondialelor de juniori

România va avea în total şapte echipaje în finalele pentru medalii de duminică de la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori de la Plovdiv (Bulgaria), după ce băieţii de la dublu rame, Andrei-Petrişor Axintoi şi Iliuţă-Leontin Nuţescu, au câştigat, sâmbătă, prima semifinală a probei.

14 August 2021, 15:39 (actualizat 14 August 2021, 15:45) |

Canotaj

Celelalte şase echipaje calificate în Finalele A sunt dublu rame feminin, patru rame feminin, patru rame masculin, patru vâsle feminin, 8+1 masculin şi 8+1 feminin, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Canotaj.

La patru vâsle masculin, Lucian-Andrei Florea, Alexandru Niţan, Petrişor-Darius Groza şi Ionuţ Pavel s-au clasat pe locul 5 în semifinale, urmând să evolueze în Finala B.

Eduard-Dragoş Culdiuc şi Alin Vasile Buzdugan au încheiat şi ei pe cinci în semifinalele probei de dublu vâsle masculin şi vor lua startul în Finala B.

În Finala B va evolua şi Ana-Maria Mătran, la simplu vâsle feminin, după locul 6 ocupat în semifinală.

La dublu vâsle feminin, Andreea Ioana Şerban şi Felicia Maria Mihai au ocupat locul 6 în Finala C.

Source

Distribuie știrea