Dosarul deschis de polițiști și procurori vizează câteva firme care livrau reactivi chimici pentru analize medicale. Ei au suspiciuni, de exemplu, că, timp de patru ani, una dintre societăți și-ar fi înșelat partenerii comerciali cu privire la calitatea produselor livrate. Aceasta ar deține, ar produce și ar pune în circulație substanțe toxice folosite în domeniul medical, fără să aibă dreptul de a desfășura astfel de activități, potrivit anchetatorilor. De altfel, anchetatorii au făcut 19 percheziții domiciliare în București, Ilfov, Brașov și Dâmbovița.
Poliţiştii au ridicat de la sediul acestei firme cantităţi foarte mari de reactivi chimici şi medicali în vederea expertizării. Unele dintre substanţe au deja termenul de valabilitate expirat.
La percheziţii, anchetatorii au găsit 250 de litri de reactivi chimici expiraţi. Și au prelevat probe care vor fi expertizate pentru calitate și conformitate.
DIANA SARCA, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei: “Reactivii chimici vizați sunt utilizați în analize de laborator, atât în unități spitalicești de stat, cât și private, existând suspiciunea că nu îndeplinesc condițiile de conformitate”.
Dacă astfel de substanțe sunt folosite pentru analizele medicale, rezultatele nu au nicio valoare. Sute de mii de oameni ar fi putut avea de suferit în aceşti ani, spun reprezentanţii pacienţilor.
Vasile Barbu: „Cel puţin în bolile care necesită o abordare precoce, un rezultat eronat reprezintă, de fapt, o crimă. Direcţiile de sănătate publică nu controlează şi, dacă ar controla, nu au laboratoare”.
Potrivit platformei de licitații publice, una dintre firme a avut contracte cu Spitalul Victor Babeș din București și cu Spitalul Județean Ploiești. Conducerea unității medicale din Capitală spune că nu a primit vreo informare despre aşa ceva. Şi că folosesc doar produse conforme, verificate de o comisie de recepţie, care aplică proceduri clare de siguranţă. Legea prevede reguli clare privind materialele care pot fi folosite pentru analizele medicale. Pe cutie trebuie să apară numele producătorului, data expirării şi că reactivii sunt pentru diagnostic in vitro uman, nu de uz veterinar. Unităţile medicale care ţin la siguranţa pacienţilor verifică nu doar ambalajele, ci şi conţinutul fiecărui lot.
Dr. ALEXANDRA ŞERBAN, medic primar medicină de laborator: “Există procedură pentru a valida reactivul când intră în laborator. Nu este conform, nu mergi mai departe, nu-l foloseşti adică. Chiar dacă este în termen, dar este transportat necorespunzător, există riscul de a nu-şi mai face treaba”.
În urmă cu 5 ani, presa a dezvăluit că în sistemul sanitar erau folosiți pe scară largă dezinfectanți diluați achiziționați de la firma HexiPharma. Patronul firmei Dan Condrea s-a sinucis într-un accident în urma scandalului. În ianuarie 2019, Tribunalul București a dispus condamnarea directorului HexiPharma, Flori Dinu, la 3 ani de închisoare cu executare, iar a directorului de producție, Mihail Leva, la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Judecătorii au decis și dizolvarea firmei și aplicarea unei amenzi penale de 2.600.000 lei. Sentința nu este însă definitivă. Procesul continuă în luna august la Curtea de Apel București.