„Cartea Familiei”, un dar special de Sfântul Nicolae. Părintele Vasile Ioana: Este un manual, un GPS către o stare de bine în cuplu

Dincolo de cadouri, sărbătoarea de Sfântul Nicolae e despre dragoste, bucurie şi bunătate. Sunt daruri mai frumoase decât orice lucru material, oferite de cel mai iubit sfânt din lumea creştină. De la numele său vine şi Santa Claus, Moş Crăciun de mai târziu. În centrul Capitalei, de hramul sfântului, credincioşii au primit un dar special: o carte cu sfaturi pentru starea de bine în familie, scrisă de părintele Vasile Ioana, duhovnic a mii de oameni.

06 Decembrie 2021, 20:29 (actualizat 06 Decembrie 2021, 20:37) |

Sfântul cel blând, bun şi iubitor, care a ajutat nenumăraţi oameni, este sărbătorit de peste 300 de ani la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi, din centrul Bucureştiului. Acolo se află şi o părticică din moaştele sale. Cu mic cu mare, credincioşii au venit să se roage la racla sfântului care aduce daruri fără de preţ.

Pentru suflet sunt darurile pe care le primesc credincioşii, la hramul Sfântului Nicolae. De câţiva ani, pleacă acasă cu cărţi de spiritualitate. Anul acesta, darul a fost unul special.

Părintele Vasile Ioana: „Această carte vă poate schimba viaţa dacă luaţi aminte la ce scrie în ea.”

Darul este „Cartea Familiei”, scrisă chiar de parohul bisericii, din experienţa de duhovnic pentru mii de suflete. Părintele Vasile Ioana a aşternut în paginile cărţii sfaturi care au salvat familii şi au adus pace, armonie şi fericire în nenumărate relaţii.

Părintele Vasile Ioana: „Este practic un manual, un GPS către o stare de bine în cuplu. Cuprinde învăţături concrete: cum să ieşim dintr-o ceartă, cum să reuşim să ne păstrăm pacea, deşi celălalt încearcă să se impună, cum să ne purtăm dacă celălalt este infidel sau dacă soţul bea mai mult.  Taina fericirii, ca să ştii cum să fii fericit trebuie să înţelegi că esenţial este să-l faci pe celălalt fericit şi starea lui de bine, fericirea celuilalt să fie suportul fericirii tale. Părinţii ar trebui să fie conştienţi că pruncii, copiii se hrănesc din starea de bine dintre părinţi.”

Source

Distribuie știrea