În satele unde nu sunt biblioteci, cărțile ajung la copii pe patru roți. Primul astfel de program, numit BookTruck se extinde acum și cu cea de-a doua mașină va ajunge periodic chiar și în cele mai uitate sate din județul Cluj. Totul pentru a promova lectura în rândul elevilor de toate vârstele din mediul rural.
O dubiță trasformată în bibliotecă pe roți a pornit spre primii copii din zonele rurale în urmă cu aproape 3 ani. De atunci BookTruck-ul, cum a fost numită inedita bibliotecă, a colindat în lung și-n lat satele din județul Cluj și a ajuns la sute elevi.
Victor Miron, fondator „Cărţile pe faţă”: Cărți scrise de Igor Guzun, pe care nu îl mai văzusem de multă vreme și a venit și ne-a donat cărțile scrise de el. A și cumpărat cărți ca să ne susțină.
Inițiatorii proiectului vin cu experiența din organizația Cărțile pe Față care a împlinit 10 ani. Timp în care a promovat lectura prin metode neconvenționale. Din donații au putut cumpăra a doua dubiță. Iar oamenii i-au sprijinit cu cărți.
Igor Guzun, scriitor: Cred că este o idee frumoasă și mă bucur că este lume aici și cred că va fi și mai multă când se încălzește afară.
O bibliotecă independentă din Cluj-Napoca s-a alăturat proiectului și a donat 15% din vânzări, bibliotecii mobile. Sophie Ene are 10 ani și este cel mai mic librar voluntar al campaniei.
Sophie, bibliotecar pentru o zi: Mie îmi plac foarte mult cărțile și de când sunt mică este o pasiune pentru mine să citesc.
Ana Ileana, mama Sophiei: Pasiunea i-am insuflat-o imediat după naștere. I-am citit în fiecare seară, pentru că consider că cititul îți deschide uși.
Fiecare librar a avut propriile recomandări pentru pasionații de lectură. Margareta a venit special de la Bistrița pentru a lua parte la campanie.
Margareta Uilaki, librar: Am avut ”Hoții de atenție”, care explică cât de important e să nu avem în viața noastră de zi cu zi telefonul și mai bine citim.
Patricia Gyorgydeak, librar pentru o zi: Sunt un instrument de magie alchimică, deoarece ele ne pot transforma și pot contura cu totul realitatea noastră.
Copiii din zona rurală sunt foarte încântați de biblioteca mobilă. Au și decorat interiorul dubitei cu desene făcute de ei.
Victor Miron, fondator „Cărţile pe faţă”: Planul pe termen mediu e să facem cel puțin încă două dubițe. Dacă am avea patru biblioteci mobile am putea merge lunar în toate cele 75 de comune din județul Cluj. Acum muncim intens să facem un centru comunitar.
Centrul comunitar va fi deschis în primăvara acestui an, într-un parc din Ghoergheni. Va fi plin de cărți și se vor organiza cluburi de lectură și întâlniri cu scriitori tot timpul anului.