Casa Albă: Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările privitoare la ameninţarea pe care o reprezintă China la adresa securităţii internaţionale

Casa Albă a declarat joi că noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China, inclusiv practicile sale economice, transmite Reuters.

24 Iunie 2022, 07:00 (actualizat 24 Iunie 2022, 07:06) Știrile TVR |

SUA – China

„În urmă cu mai puţin de un an, miniştrii apărării pentru prima dată în cadrul NATO au menţionat China în comunicat”, a declarat John Kirby, coordonatorul Consiliului Naţional de Securitate al SUA.

„Aşadar, se bazează pe ceea ce cândva au fost discuţii şi deliberări cu aliaţii despre ameninţarea pe care o reprezintă China la adresa securităţii internaţionale, mult dincolo doar de regiunea indo-pacifică”.

Preşedintele Joe Biden pleacă sâmbătă pentru a se întâlni cu alţi lideri ai G7 la reuniunea din sudul Germaniei. Se va îndrepta apoi către Madrid pentru un summit la care se aşteaptă ca NATO să anunţe planurile de extindere a forţelor sale în Europa de Est, iar Washingtonul măsuri pentru consolidarea securităţii europene.

Source

Distribuie știrea