Casa Poporului intră în revovare până la toamnă. Fațada risca să cadă peste vizitatori

Schele, zone delimitate şi foarte mulţi muncitori. Asa arată una dintre intrările Parlamentului. Toată vara, aici se va munci intens, pentru ca clădirea să capete o nouă față.

George Dumitrică, secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor: „ Exista riscul desprinderii unor elemente din piatră naturală, mai ales că pe aici intră turiştii, a fost o lucrare esentială pentru noi. Piatra nu a fost tratată niciodată. Facem primii paşi pentru a reuşi să redăm Parlamentului faţada aceasta frumoasă pe care a avut-o când a fost gata.”

George Dumitrică: „În 1989”.

Şantier şi în interior. Ca să nu mai plouă şi anul viitor în zona destinată primirii turiştilor, tavanul va fi refăcut de la zero.

George Dumitrică: „ Toată această zonă va fi refăcută pentru că era o zonă supusă infiltraţiilor, nu era demnă de o asemenea clădire. Aici vor fi refăcute toate lucrările de zugrăviri, lambriuri, magazin de suveniruri, cafeterie, vestiare pentru turişti, tot ce există într-un muzeu sau parlament din lume.”

De peste 30 de ani nu a fost refăcută nici aleea pe care circulă maşinile oficialităţilor care vin în vizită. Drumul care duce spre intrarea oficialilor din clădirea Parlamentului este pavat cu gropi. Din groapă în groapă, aşa se avansează, aşa merg maşinile către intrarea oficială a Parlamentului.

George Dumitrică: „ Avem o lucrare mai amplă, care înseamnă schimbarea stratului carosabil. E o schimbare si a betonului care se pune sub pavaj.”

Șantierul de la Parlament va dura până la toamnă. Lucrările se ridică la peste 3 milioane de lei.

Source

Leave a Comment

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Am detectat AdBlocker!

Am detectat că utilizați extensii pentru a bloca anunțuri. Vă rugăm să ne sprijiniți dezactivând acest dispozitiv de blocare a reclamelor.