Cât ne costă să punem murături? Aprovizionarea pentru iarnă, mai costisitoare în 2021 decât anul trecut

De teamă unor noi scumpiri, românii au început deja aprovizionarea pentru sezonul rece. Cele mai căutate sunt legumele pentru conserve și fructele pentru gemuri și dulcețuri. Prețurile sunt mai mari că anul trecut și vor crește din nou, avertizează producătorii, care reclamă cheltuieli chiar și de două ori mai mari cu energia electrică și gazele naturale.

05 Septembrie 2021, 18:21 (actualizat 05 Septembrie 2021, 19:50) |

În piețe, mulți clienți au început deja să cumpere legume pentru conserve. Se tem că prețurile vor crește și mai mult odată cu răcirea vremii.

Acum, un sac cu 10 kilograme de gogonele se vinde cu aproximativ 40 de lei, iar unul cu 20 de kilograme de varză, între 50 și 60 de lei. Sunt și clienți care preferă să cumpere conserve gata preparate, chiar dacă trebuie să plătească ceva mai mult.

Târgurile agro-alimentare sunt pline cu preparate de sezon. ”Un borcan de murături a rămas că anul trecut, în jur de 15 lei, 20 de lei în funcție de cât e de mare , iar la zacuscă, 15 lei momentan. Urmează să vedem deja la costuri suntem depășiți”, spune Cristina Dumitru, producător de preparate tradiționale.

Unele organizații de producători au anunțat deja că legumele și fructele se scumpesc cu 15% până la 25%, din cauza costurilor cu energia electrică și gazul natural. Și producătorii de conserve or crește prețurile tot din cauza că au cheltuieli mai mari cu utilitățile. ”Ni s-au dublat pur și simplu. Asta este cea mai mare problema și o să se reflecte în prețuri. 00.17.57 Nu am încotro, nu pot să muncesc degeaba”, mărturisește Mihaela Enache, producător de preparate tradiționale.

”Şi în domeniul nostru al conservelor de legume şi fructe va opera o uşoară majorare până în 5%. Noi stabilitatea conservelor o dăm strict cu temperatură care înseamnă în principal consum de energie termincă, cel mai adesea făcută cu gaz. Cum preţul gazului se anunţă creşteri mari sigur că va avea efect în acest lanţ”, spune Aurel Tănase, președintele Asociației Interprofesionale ”Legume-Fructe”.

Prețurile fructelor și conservelor din fructe au crescut deja cu peste 11% de la începutul anului, conform statisticilor oficiale. Și pentru legume și conserve din legume plătim ceva mai mult.

Source

Distribuie știrea