Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, cea mai veche biserică catolică funcțională din Moldova, a fost resfințită, după cinci ani de şantier.
În timpul lucrărilor de restaurare, în interior, s-au găsit monede, morminte și absida altarului unei biserici din secolul al-XVII-lea. Fragmente din aceasta au fost păstrate și integrate într-un muzeu amenajat sub catedrala veche. La consacrarea altarului şi redeschiderea Catedralei, au participat mii de credincioși, 10 episcopi și aproximativ 200 de preoți.
În urmă cu 5 ani, Biserica Româno-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” a intrat în restaurare, întrucît nu mai prezența siguranță pentru credincioși.
Lucrările au început în 2018, după ce anterior s-au făcut cercetări arheologice, prilej cu care s-au găsit monede și mormintele unor episcopi și preoți misionari.
Monumentul istoric conține un ceas solar montat în 1813 pe peretele sudic al bisericii, o orgă cu 21 de registre adusă în 1904 din Austria și un candelabru din bronz poleit realizat la Paris.
Pictura a fost realizată în 1869 de un călugăr franciscan.
Slujba de resfintire a fost și momentul în care în altar au fost depuse relicvele mai multor sfinți și fericiți.
Lucrările de consolidare a catedralei au costat 5 milioane de euro, fonduri europene.