Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, miercuri, că a dispus verificarea, la nivel naţional, a tuturor societăţilor care comercializează explozibili, în contextul cazului de la Arad.
„Aşa cum, de exemplu, la Oneşti, am verificat peste 500.000 de petiţii în 24 de luni, tot ce înseamnă plângeri, care nu aveau caracter penal, dar aveau anumite elemente de ameninţare, la fel am făcut şi aici, am dispus verificarea tuturor societăţilor care comercializează produse de acest gen (explozibili – n.r.) la nivel naţional şi, cu siguranţă, de aici ne va rezulta şi o imagine a ceea ce înseamnă această piaţă în România”, a declarat Bode, în sediul MAI.
Ministrul a spus că acesta este un element pe care Poliţia îl ia în calcul, însă ancheta de la Arad este coordonată de Parchetul General.
„Noi, Ministerul Afacerilor Interne, suntem implicaţi pentru a sprijini această anchetă cu structuri de la toate direcţiile, astfel încât, în cel mai scurt timp, autorul, autorii să fie traşi la răspundere”, a menţionat Lucian Bode.
Potrivit ministrului, raportat la evenimente similare care au fost dejucate, este posibil ca şi acesta să fi putut fi oprit înainte de a se produce.
Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General a preluat ancheta în cazul de la Arad soldat cu moartea omului de afaceri local Ioan Crişan, după ce maşina pe care acesta o conducea a explodat în parcarea unui magazin.
Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.