Cazurile în care minorii sunt răniți la școală s-au înmulțit. Psihologii spun că este efectul izolării din timpul pandemiei, al mediatizării violenței și al ridicarii la rang de vedetă a unor personaje dubioase

09 Noiembrie 2022, 17:39 (actualizat 09 Noiembrie 2022, 19:11) Știrile TVR |

Ieri, la Brăila, un minor de 15 ani a fost rănit cu un briceag, iar la Timișoara, câțiva minori, în goana după celebritate pe internet, au folosit un pistol cu aer comprimat în clasă, au simulat o ceartă și s-au filmat.

Din păcate, în ambele cazuri, școala nu poate face mai nimic, decât să le scadă nota la purtare. Poliția, la rândul ei, face cercetări.

Unul dintre băieți, în vârstă de 14 ani, tocmai cumpărase un briceag de pe internet, cadou pentru bunicul său, și l-a arătat celor doi colegi mai mari, de 15 ani. Tot analizându-l și pasându-l unul de la celalalt, mai mult în joacă, susțin ei, unul dintre băieți a fost rănit.

Speriați, cei trei au încercat să ascundă fapta. Nu au reușit, pentru că, în scurt timp, victima a trebuit să fie transportată la spital.

Incidentul violent s-a petrecut la pauza mare, într-un parc, la cca 300 de metri de liceu, locul unde cei 3 elevi și-au dat întâlnrie.

Delia Delia Râșnoveanu manager, Spitalul de Urgenţă Brăila: Avea o plaga înțepată în coapsă. Necesita sutură și a fost trimis acasă.

În acest caz a fost anunțată politia, care a început cercetările și a deschis un dosar penal.

Elena Ostache – purtător de cuvânt IPJ Brăila: Polițiștii au identificat minorul de 15 ani în incinta instituției de învățământ, iar asupra unui alt minor, de 14 ani, a fost găsit un cuțit, într-o borsetă.

Și conducerea liceului este hotarâtă să ia măsuri.

Adriana Dumitrescu – director Liceul Anghel Saligny Brăila: Sancțiunea va fi scăderea notei la purtare, o astfel de sancțiune o putem da abia la finalul anului școlar.

Un incident similar a avut loc la liceul sportiv din Timișoara. Doi elevi de 15 și 16 ani s-ar fi jucat cu un pistol cu aer comprimat într-o clasă, în pauza și la un moment dat au și au tras.

Și în acest caz, polițiștii au început cercetări, au confiscat arma și au dat o amendă de 1000 de lei părinților elevului pistolar.

Ramona Roman, dir.adj, liceul sportiv „Banatul” din Timişoara: Au simulat că se bat și au tras cu pistolul spre ușa clasei. Noi nu am știut nimi la acel moment, nu s-a auzit în școală împușcătura.

Aura Danielescu, inspector şcolar, IŞJ Timiş: Elevul va fi sancționat mustrat în scris, scăzută nota la purtare, chiar mutat într-o alta clasă paralelă, mai puțin exmatricularea, fiind vorba despre învățământ obligatoriu.

Cazurile în care minorii sunt răniți la scoală s-au înmulțit, în ultima vreme. Autoritățile spun că singura măsură pe care o pot aplica acum este prevenția.

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți: Există o reticenţă a părinţilor, atunci când sunt abateri. Majoritatea refuză consilierea, atunci când este o problemă. Sunt probleme şi pe legislaţie. Avem nevoie de o armonizare, de sancţiuni, de implicarea tututor factorilor şi de prevenţie.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației pentru învățământul preuniversitar: Nu putem transforma nici profesorii în gardieni sau poliţişti. Şi nu putem face şcoala într-un loc în care se pătrunde ca la aeroport. Acţiunile de prevenţie şi acţiunile de educaţie sunt cele care pot duce la rezultate în acest scop.

Psihologii pun creșterea acestui fenomen și pe seama izolării din timpul pandemiei, când copiii au stat mai mult în case. Dar și mediatizarea violenței și ridicarea la rang de vedetă a unor personaje dubioase, pe internet, este o alta cauză.

Source

Distribuie știrea