CEDO: Familiile formate din persoane de același sex trebuie recunoscute legal și protejate de toate statele din Consiliul Europei, inclusiv România

17 Ianuarie 2023, 14:07 Știrile TVR |

LGBTIQ

Procesul a fost intentat de trei familii formate din persoane de același sex – cetățeni ruși care și-au depus dosarele, în vederea căsătoriei, în fața autorităților ruse.

Toate cele trei dosare au fost respinse. Solicitanții au reclamat deciziile în fața justiției. Asociația ACCEPT, împreună cu alte șapte organizații din regiune, s-au implicat în acest proces prin depunerea unui Amicus Curiae, în favoarea celor trei familii.

În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția, toate statele semnatare, inclusiv România, trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.

În hotărârea pronunțată inițial în 2021, Curtea s-a pronunțat în favoarea cuplurilor de același sex, reiterând faptul că familiile formate din persoane de același sex sunt la fel de capabile să aibă relații de familie stabile ca în cazul cuplurilor heterosexuale, în ambele cazuri fiind necesară o formă de recunoaștere și protecție a relației.

Rusia a contestat această decizie, invocând „modul tradițional de înțelegere a căsătoriei în societate’’, societate care nu ar fi încă pregătită pentru acest pas. Ca răspuns, Curtea a amintit guvernului rus că în cazul minorităților, recunoașterea drepturilor fundamentale nu trebuie să depindă de acceptarea majorității.

Importanța acestei hotărâri CEDO pentru România

În prezent, familiile formate din persoane de același sex din România se confruntă cu aceleași probleme semnalate în cazul Fedotova împotriva Rusiei.

România este una dintre ultimele 6 state membre UE care nu oferă nicio formă de protecție legală pentru familiile bazate pe cupluri de același sex. Pe aceeași listă se mai regăsesc Polonia, Lituania, Slovacia și Bulgaria.

Hotărârea luată de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului transmite un semnal clar către toate statele membre ale Convenției, amintindu-le că protecția legală a cuplurilor formate din persoane de același sex nu poate fi o chestiune amânată pentru totdeauna.

Toate țările care eșuează în procesul de a reglementa parteneriatul civil și/sau căsătoria legală pot fi găsite vinovate pentru violarea articolelor 8 – articol care garantează protecția vieții private și de familie.

Conform studiului sociologic desfășurat de ACCEPT și Cult Research în anul 2021, care a analizat felul în care privesc românii legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, societatea românească devine din ce în ce mai incluzivă.

Un procent de 71% dintre români spun că legalizarea căsătoriei civile pentru familiile de același sex în România nu ar avea niciun impact personal asupra lor. 43% dintre români consideră că familiile de același sex au nevoie de o formă de protecție legală în România, iar 68% dintre români consideră că toate familiile ar trebui protejate de lege în România, inclusiv familiile formate din persoane de același sex.

„Ne apărăm persoana iubită, relația născută pentru a fi împreună la bine și la rău: acesta e principalul motiv pentru care avem un caz colectiv ce va fi curând decis de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Nu suntem inferiori, familiile noastre nu sunt inferioare în nici un fel. A putea să-ți vizitezi partenerul la spital, a avea asigurare medicală comună, a te simți protejat legal în toate situațiile cu care se confruntă o familie, nu e un atac împotriva nimănui ori uzurparea unor tradiții locale. E despre obligația statului român de a proteja familia, toate familiile, asta dacă nu vrem să fim comparați cu Federația Rusă condamnată astăzi la CEDO”, au declarat Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, familie LGBTQIA+ din România, care sunt unul dintre cuplurile care se judecă în fața CEDO împotriva statului român pentru că nu au o formă de protecție și recunoaștere legală.

Source

Distribuie știrea