Cel puțin trei oameni au murit din cauza ploilor torențiale și inundațiilor din California. Guvernatorul a decretat stare de urgență

Ploile torențiale și inundațiile fac ravagii în California – cel puțin trei oameni au murit până acum din cauza vremii, iar guvernatorul a decretat stare de urgență în mai multe comitate.

De vină este un așa-numit „râu atmosferic”, vizibil în imaginile din satelit, fenomenul produs atunci când apa evaporată este purtată de masele de aer și formează curenți în atmosferă, asemănătoare cu apele curgătoare pe sol.

Este a doua oară în tot atâtea săptămâni când fenomenul are loc în California.

Autoritățile au făcut apel la cetățeni să se deplaseze doar în cazuri de strictă necesitate – sau dacă locuințele le sunt amenințate și primesc avertismente de evacuare.

Distribuie știrea