Defilarea va fi deschisă de un detaşament format din militari răniţi în timpul celor peste 19 ani de participare a Armatei României la misiuni în Afganistan. Dispozitivul de defilare va include şi un detaşament al Jandarmeriei române, care a executat, de asemenea, misiuni în acest teatru de operaţii.
De asemenea, vor fi decorate drapele de luptă ale unor comandamente, mari unităţi şi unităţi ale Armatei României care au condus sau au executat misiuni în teatrul de operaţii.
Pe timpul ceremoniei se va păstra un moment de reculegere şi se va depune o coroană de flori în memoria militarilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii externe, iar formaţii de aeronave vor survola monumentul.
Militarii care participă la activitate au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 cu schemă completă, iar evenimentul se desfăşoară cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precizează MApN.
Ultimul detaşament românesc din teatrul de operaţii Afganistan, format din 140 de militari, s-a întors în ţară la finalul lunii iunie.
În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.
România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom, cât şi la ISAF, în spiritul solidarităţii faţă de partenerul strategic american şi pentru consolidarea poziţiei naţionale ca partener aliat, arată MApN.
În ianuarie 2002, primele efective de militari români – un pluton de poliţie militară, o aeronavă C130 Hercules şi ofiţeri de legătură au fost dislocaţi în Afganistan, în cadrul operaţiei ISAF, iar în luna iulie 2002, a fost dislocat în teatrul de operaţii Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului naţional după cel de-al Doilea Război Mondial.
Din 2002 şi până în prezent, peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotaţii de câte şase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă şi control de nivel brigadă, cât şi în cadrul unor structuri de forţe de nivel batalion, companie, pluton, echipe operaţionale de consiliere şi legătură (OMLT), detaşamente din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, echipe de instructori ANA Training, subunităţi CIMIC.
La misiuni au luat parte şi elemente de sprijin logistic din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, structuri din cadrul Comandamentului Comunicaţiilor şi informaticii, structuri din cadrul Forţelor Navale Române, personal de stat major încadrat în comandamente NATO şi multinaţionale. Forţele Aeriene Române au asigurat în două misiuni diferite comanda Aeroportului Internaţional din Kabul (KAIA).
Misiunile militarilor români în teatrul de operaţii din Afganistan au fost coordonate de Comandamentul Forţelor Întrunite din cadrul MApN.
În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi, iar în ultimii şase ani participarea la RSM a constituit principala prioritate privind contribuţia Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului român.