Certificatul UE COVID-19: Liderii grupurilor politice din Parlamentul European cer evitarea discriminării şi testare gratuită

19 Mai 2021, 21:05 (actualizat 19 Mai 2021, 21:07) |

Testare coronavirus / FOTO: Pixabay

”Cerem ca joi, când negociatorii se reîntâlnesc pentru a găsi o soluţie, să se ţină cont de poziţia Parlamentului European asupra unor puncte esenţiale care să ajute cetăţenii Uniunii să îşi recâştige libertăţile dinaintea crizei sanitare”, notează Cioloş, după ce a treia rundă de negocieri dintre eurodeputaţi şi guvernele statelor UE asupra certificatului sanitar european pentru COVID-19 s-a încheiat marţi seară fără niciun rezultat.

În scrisoarea transmisă preşedinţiei portugheze a Consiliului UE, eurodeputaţii îşi enumeră principalele solicitări privind certificatul sanitar european, şi anume, precizează Cioloş, ca ”testarea să fie gratuită şi finanţată prin Instrumentul pentru Sprijin de Urgenţă de la nivel european”, să fie convenită ”o soluţie comună pentru toţi cetăţenii UE”, care să evite ”discriminarea pentru cei nevaccinaţi prin oferirea de alternative precum testarea gratuită”, iar restricţiile naţionale să poată fi ”introduse doar în condiţii clar stabilite”, întrucât în caz contrar ”certificatul european îşi pierde relevanţa”.

”Ne dorim ca în Consiliu să fie găsită o soluţie de compromis care să ţină cont de poziţia Parlamentului, pentru că ea reflectă puncte de vedere diverse din toate statele Uniunii prin mandatul primit de membrii aleşi ai PE”, mai menţionează liderul Renew Europe în mesajul său.

Mai multe state din UE nu acceptă să suporte costul testelor PCR şi doresc să-şi rezerve dreptul ca, la nevoie, să poată institui măsuri suplimentare, precum carantina sau testarea suplimentară, mai ales în situaţii excepţionale, precum răspândirea unor noi variante ale coronavirusului, iar propunerea ca testele să fie finanţate prin Instrumentul pentru Sprijin de Urgenţă mai trebuie ”clarificată”, potrivit unei surse diplomatice citate de AFP.

Punctele divergente menţionate au condus la un impas al negocierilor între eurodeputaţi şi statele membre, o nouă rundă de discuţii urmând să se desfăşoare joi.

Documentul asupra căruia se poartă negocierile, denumit ”certificat verde digital” european, trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat anti-COVID-19, sau are un test negativ recent ori este imunizat după o infecţie cu noul coronavirus.

În faţa procesului decizional greoi la nivel european, unele state membre îşi creează deja propriile certificate sanitare. ”Avem nevoie de un acord săptămâna aceasta”, a atenţionat eurodeputata olandeză Sophie in’t Veld (Renew Europe).

Certificatul sanitar european se află pe agenda summitului european din 24-25 mai. Un eventual acord va trebui apoi să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie. Potrivit AFP, pentru a nu se mai impune o aprobare a acestuia din urmă, statele membre au ameninţat că ar putea introduce acest certificat pe calea unei simple recomandări neconstrângătoare, soluţie care, spre deosebire de legislaţia propusă, nu ar mai necesita votul eurodeputaţilor.

Source

Distribuie știrea