Ciolacu: PSD a dat un vot în unanimitate pentru ca Petre Daea să revină la Ministerul Agriculturii. Daea: am ca prioritate sistemul de irigații

Conducerea Partidului Social Democrat a dat un vot în unanimitate pentru ca Petre Daea să revină la Ministerul Agriculturii, a anunţat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu.

06 Iulie 2022, 15:59 (actualizat 06 Iulie 2022, 16:10) Știrile TVR |

Marcel Ciolacu și Petre Daea

„Am decis, împreună cu colegii, că înlocuitorul în acest moment al domnului Adrian Chesnoiu este fostul ministru Petre Daea, un om cu experienţă şi un om care nu trebuie să înveţe ministerul şi problemele pe care le au agricultorii şi fermierii, un patriot foarte iubit de toţi cei care activează mai ales în agricultură. Mă bucur că toţi colegii – a fost ca pe vremuri, vot în unanimitate în interiorul partidului ca domnul ministru Petre Daea să revină în Guvernul României. Cu această nominalizare vom merge la premier, după care cunoaşteţi procedurile”, a declarat Ciolacu, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD.

El a precizat că au existat patru propuneri pentru această funcţie.

Pe 28 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de hotărâre pentru ridicarea imunităţii deputatului PSD Adrian Chesnoiu, cu 251 de voturi ‘pentru’ şi 25 ‘împotrivă’. Anterior, în data de 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu, ministru al Agriculturii. Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat.

Petre Daea a spus că are ca prioritate sistemul de irigații.

„V-am fost partener tot timpul, v-am stat la dispoziție cum o voi face și de acum încolo. Îi mulțumesc președintelui partidului pentru această propunere, colegilor care au decis astăzi să aloce încredere în persoana unui om care s-a străduit să facă ce i-a dat conștiința profesională. Când se încheie procesul acesta juridic vă prezint viziunea mea cum văd eu lucrurile în agricultură: O văd cum am văzut-o întotdeauna, încât să fie bine țării și fermierii să simtă acest lucru (…) Fermierii sunt cei care îi recunosc activitatea într-o perioadă scurtă de timp, dar folositoare (lui Chesnoiu, n.red.). Voi începe în prima oră mă voi ocupa de acest lucru, pentru că în 2017, după depunerea jurământului eram la pompa din Giurgiu. Așa voi face și acum, să mă duc în șantierul muncii. Tot ceea ce înseamnă sistemele de irigații. E o abordare mult mai amplă pe care vă voi prezenta-o când se va încheia acest proces juridic”, a afirmat Daea.

Petre Daea a mai fost ministru al Agriculturii în Cabinetele Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Printre proiectele care l-au făcut celebru în perioada respectivă sunt „Alege oaia”, prin care își propunea să îi încurajeze pe români să mănânce mai multă carne de oaie și combaterea cormoranilor din Deltă.

CITEȘTE ȘI

Petre Daea este nominalizarea PSD pentru postul de ministru al Agriculturii

Source

Distribuie știrea