Circa 86 de migranţi au fost salvaţi de la bordul unei ambarcaţiuni în largul insulelor Canare

Circa 86 de migranţi din Africa subsahariană au fost salvaţi, luni, de la bordul unei ambarcaţiuni localizate mai devreme în timpul aceleiaşi zile în largul arhipelagului Canare, a anunţat un purtător de cuvânt al echipelor de salvare spaniole, informează AFP, preluată de Agerpres.

10 Iulie 2023, 21:00 Știrile TVR |

Migranți

Un avion trimis de salvatori estimase iniţial că numărul de persoane aflate la bordul acestei ambarcaţiuni ar putea fi de „circa 200” şi că aceasta părea să corespundă unei nave plecate din Senegal în urmă cu aproape două săptămâni şi dată dispărută cu aproximativ 200 de persoane la bord, potrivit ONG-ului Caminando Fronteras.

Însă Serviciul spaniol de salvare pe mare a recunoscut apoi că s-a înşelat în estimarea sa.

„Cifra pe care am avansat-o mai devreme provenea de la avionul de căutare Sasemar 101” care a localizat ambarcaţiunea, „însă este dificil pentru un mijloc aerian să determine numărul de persoane” exact, s-a justificat purtătoarea de cuvânt a Serviciului.

Migranţii salvaţi sunt 80 de bărbaţi şi 6 femei, a mai precizat ea, adăugând că o navă de salvare pe mare îi aduce spre insula Gran Canaria, unde ar urma să ajungă cu puţin înainte de orele 19:00 GMT.

Spania este una dintre principalele porţi de intrare a migranţilor ilegali în Europa.

Potrivit celor mai recente cifre ale Ministerului Afacerilor Interne spaniol, 12.704 de migranţi au sosit în mod ilegal în Spania în primul semestru al acestui an, dintre care majoritatea au ajuns în Canare (7.213), cifră în scădere cu 11,35% în raport cu aceeaşi perioadă din 2022.

De mai mulţi ani, ruta migraţiei spre insulele Canare este folosită în mod intens din cauza înăspririi controalelor în Mediterana. Naufragiile sunt frecvente acolo, traversarea fiind extrem de periculoasă din cauza curenţilor puternici şi stării precare a ambarcaţiunilor.

Source

Distribuie știrea