Circulație în condiții de iarnă pe calea ferată: Sunt întârzieri, iar circulația este restricționată pe unele rute. Călătorii sunt rugaţi să solicite informaţii referitoare la condiţiile de circulaţie

Zăpada și viscolul au creat probleme şi pe calea ferată. În Gara de Nord din Bucureşti, trenurile care sosesc au mari întârzieri. CFR anunţă că pe unele rute, circulaţia unor trenuri a fost restricţionată.

28 Ianuarie 2023, 10:24 (actualizat 28 Ianuarie 2023, 10:45) Știrile TVR |

ACTUALIZARE Sunt întârzieri mari ale trenurilor, de 70 de minute și chiar de 190 de minute, a transmis Ilinca Nazarie, pentru Telejurnalul de la ora 10.00. Este vorba de trenul care vine din Satu Mare, care are o problemă cu locomotiva, și trenul din Pitești. Acestea sunt două situații separate, nu sunt situații cauzate de vreme. Sunt însă mai multe trenuri care ajung în Gara de Nord cu întârziere din cauza vremii. Se circulă în condiții de iarnă.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a transmis, într-un comunicat, că „traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo.”

„În partea de sud-est a țării, pe raza județelor aflate sub avertizarea de ninsori și vânt, personalul feroviar al regionalelor București, Constanța și Galați monitorizează cu atenție trenurile aflate în circulație și menține legătura cu operatorii de transport, iar în situațiile în care se impune intervenția pentru remedierea eventualelor deranjamente, echipele sunt pregătite să acționeaze cu drezine pantograf. De asemenea, pe toată perioada de funcţionare a comandamentelor de iarnă, personalul CFR SA menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate, astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor” – se arată în comunicat.

Călătorii sunt rugaţi că în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul de telefon CFR 021/9521, iar pentru verificarea orelor de sosire sau de plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web -, unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut.

Source

Distribuie știrea