Cîțu: Eu nu cred că cei care au negociat alături de mine PNRR-ul se vor opune PNRR-ului. Reforma pensiilor – eu nu cred că merg în Parlamentul României, iar USR, alături de PSD și AUR, se va opune

Invitat joi seară la Tema zilei, premierul Florin Cîțu a subliniat că nu crede că USR-PLUS s-ar împotrivi în Parlament și ar vota împotriva unor legi începute împreună. „Vorbim în perioada următoare de PNRR, de exemplu. Vom merge în Parlament. Eu nu cred că cei care au negociat alături de mine PNRR-ul se vor opune PNRR-ului doar pentru că sunt acum în Parlamentul României alături de AUR și PSD. Sunt legi, de exemplu reforma, pe care am început-o împreună, reforma pensiilor – principiile le avem acolo, le avem în PNRR, împreună le-am agreat. Eu nu cred că merg în Parlamentul României, iar USR, alături de PSD și AUR, se va opune”, a exemplificat Florin Cîțu.

16 Septembrie 2021, 21:41 (actualizat 16 Septembrie 2021, 21:47) |

Premierul Florin Cîțu, la TVR

„Vedeți, aici eu nu sunt îngrijorat pentru că faptul că cei de la USR sunt în Parlamentul României și noi suntem în Guvern nu înseamnă că ei vor vota, adică nu cred, a, ok, niciodată n-am crezut că vor fi lângă AUR, deci asta este greșeala mea că n-am crezut că cineva care a fost împotriva și a avut niște principii pro-europene (…) aici a fost greșeala mea, am dat prea mult credit, am crezut că ei chiar sunt un partid pro-european, dar văd că s-au alăturat la AUR, am văzut că îi roagă pe cei de la PSD să fie alături de ei, deci cu chiar aici îmi asum o vină că n-am înțeles exact că nu sunt un partid pro-european. Dar, revenind, eu nu cred că în Parlamentul României vor vota împotriva unor legi care aduc beneficii românilor”, a declarat Florin Cîțu.

„Vorbim în perioada următoare de PNRR, de exemplu. Vom merge în Parlament. Eu nu cred că cei care au negociat alături de mine PNRR-ul se vor opune PNRR-ului doar pentru că sunt acum în Parlamentul României alături de AUR și PSD. Sunt legi, de exemplu reforma, pe care am început-o împreună, reforma pensiilor – principiile le avem acolo, le avem în PNRR, împreună le-am agreat. Eu nu cred că merg în Parlamentul României, iar USR, alături de PSD și AUR, se va opune. Reforma salarizării – principiile le-am agreat împreună, nu cred că USR va fi cu PSD și cu AUR. Deci eu cred în continuare că valorile, principiile contează ceva și cred că USR nu m-am înșelat chiar 100% și cred că mai au totuși niște principii și valori pro-europene”, a adăugat Cîțu.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea