„Creşte puternic PUTEREA DE CUMPĂRARE a românilor! INS a anunţat ieri: ‘Aprilie 2021 comparativ cu Aprilie 2020- Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,9%.’ Aşa arată o revenire în forţă a unei economii după cea mai mare criza economică din ultima sută de ani. Dar şi mai important INS a anunţă o creştere semnificativa a puterii de cumpărare cu 8.4%”, a scris Cîţu pe pagina sa de Facebook.
În context, premierul a făcut referire şi la câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum, arătând că veniturile românilor cresc „cu adevărat”.
„‘Indicele câştigului salarial real a fost 108,4% pentru luna aprilie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent’. Acest lucru înseamnă că veniturile românilor cresc cu adevărat, nu doar pe hârtie. Cu un venit mai mare se pot cumpăra, pe bune, mai multe lucruri. Asta înseamnă guvernare liberală, putere de cumpărare mai mare pentru toţi românii. Am luat cele mai bune măsuri pentru economie şi se vede. Reformă în toate cotloanele statului şi investim. Suntem abia la început”, conchide Florin Cîţu.