„În acest moment, după ce am reuşit să vedem stadiul lucărilor şi am avut discuţii cu constructorul, putem spune că avem garanţia că săptămâna viitoare, pe 28 iulie, acest tronson va putea fi dat în circulaţie şi în felul acesta se asigură continuitatea pe Drumul Expres între Slatina şi Balş”, a declarat premierul.
Şeful Executivului a menţionat că pe tronsonul 1 al DEx12, cel între Craiova şi Balş, sunt întârzieri, iar lucrările sunt realizate în proporţie de 52%, deşi au termen de finalizare la sfârşitul acestui an. Potrivit acestuia, pe tronsoanele 3 şi 4 lucrările sunt în grafic.
„Desigur, am discutat şi aspectele care ţin de întârzierile la tronsonul 1 Balş – Craiova, acolo lucrările sunt îndeplinite într-un procent de 52%. Am discutat cu constructorul şi în acest stadiu, pornind de la finanţare şi până la subcontractare şi asigurarea forţei de muncă, nu pot să afirm că veştile sunt încurajatoare, pentru că sunt probleme pe care trebuie să le rezolve din punct de vedere al finanţării şi abia în acel moment pot să reînceapă lucrările. Oricum, din graficul lucrărilor putem să ne dăm seama foarte simplu că ele nu vor fi finalizate aşa cum este prevăzut în contract, la finele acestui an. Ca atare, împreună cu domnul ministru, cu directorul CNAIR, urmează să se analizeze în continuare modul în care desfăşoară activitatea, există deja un certificat negativ şi în funcţie de evoluţie se vor lua măsuri în consecinţă.
Lucrările pe celelalte două tronsoane sunt în grafic, există în acest moment şi forţa de muncă, există şi planificarea activităţilor astfel încât acestea să fie efectuate în timp şi, desigur, ne-am bucura foarte mult dacă ele ar putea să fie predate mai devreme”, a spus Nicolae Ciucă.
Premierul a arătat că, în contextul creşterii preţurilor la materiale de construcţii, prin măsurile luate la nivel guvernamental, s-a asigurat pentru investiţii suma de aproximativ un miliard de euro, prin pachetul de sprijin.
Nicolae Ciucă a punctat că pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere este un plan stabilit pe ani, cu patru linii de finanţare – PNRR, Programul Operaţional Transport, bugetul de stat şi încă o linie de finanţare europeană.
„Valoarea totală a finanţării infrastructurii de transport în România este de 72,77 miliarde de euro şi din această sumă doar pentru infrastructura rutieră discutăm de o nevoie de finanţare de 34,19 miliarde de euro în aceşti 10 ani”, a precizat Ciucă.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a felicitat constructorul tronsonului 2 al DEx12, care va lucra şi pe tronsoanele 3 şi 4, însă s-a arătat nemulţumit de modul cum merg lucrările pe tronsonul 1, menţionând că a fost dat şi un certificat negativ acelui constructor.
„Mă bucur că un proiect început în primăvara anului 2017 începe să se finalizeze, am speranţa că pe tronsoanele 3 şi 4 – care au acelaşi constructor, pe care ţin să-l felicit şi cred că merită să fie felicitat pentru modul cum s-au desfăşurat lucrurile pe tronsonul 2 – ca la anul lucrurile să meargă foarte, foarte bine. Pe tronsonul 1 noi am emis primul certificat negativ, intrăm în procedură, monitorizăm foarte atent lucrările, avem dialog cu managementul acestei companii, care în acest moment are trei proiecte în desfăşurare în România, e vorba de Centura Bucureşti, Centura Timişoara şi tronsonul 1 de aici”, a arătat Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a avertizat că există riscul rezilierii contractului cu actualul constructor al tronsonului 1 al DEx12.
„Niciunul dintre aceste proiecte (centurile municipiilor Bucureşti şi Timişoara şi tronsonul 1 al DEx12 – n.r.) nu merge cum trebuie. Dacă nu-şi schimbă rapid modul de lucru şi nu există o creştere rapidă a activităţii pe şantier, va veni destul de repede şi al doilea certificat negativ. Eu nu-mi doresc şi niciunul dintre colegii mei nu-şi doreşte să rezilieze contracte, eu îmi doresc ca aceste contracte să fie duse la bun sfârşit şi asta înseamnă infrastructură terminată. Dar nici nu putem să asistăm pasivi la faptul că se încalcă periodic termenele acestor contracte. Şi tocmai de aceea am schimbat şi legea şi intrăm în acea procedură, cine nu înţelege, care va duce în final la ceea ce nu ne dorim, dar asta este legea, şi anume la rezilierea contractului”, a conchis Sorin Grindeanu.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a subliniat importanţa Drumului Expres Craiova – Piteşti pentru investiţii şi pentru decongestionarea traficului.
„Drumul Expres a început în urmă cu cinci ani, dar demersurile au fost făcute de către administraţia publică locală din aceste judeţe şi din celelalte judeţe limitrofe acestui drum expres. Bineînţeles că pentru judeţul Olt această investiţie înseamnă foarte mult. Să nu uităm că, începând de pe data de 28 iulie, vom avea două centuri ocolitoare şi atunci când drumul expres va fi finalizat, pentru zona noastră va însemna, pe lângă decongestionarea traficului, multiple oportunităţi de afaceri reale, în perioada următoare. Acolo unde drumurile de mare viteză se dezvoltă, investitorii vin să investească pentru că au acces mai uşor către zona europeană”, a subliniat Oprescu.