• Thu. Sep 16th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Cluj: “Speranța Jucu”, viitorul voleiului românesc

Jul 28, 2021

Să ne punem speranțe în voleiul românesc! Acesta este mesajul transmis de câteva fetițe care se antrenează de zor, la Jucu, în județul Cluj. Comuna nu are o sală de sport, însă are o echipă de junioare ambițioasă care visează să facă performanță în volei și să aducă medalii pentru țară.

28 Iulie 2021, 20:04 |

E vacanță, însă aceste fetițe nu țin cont de asta. Se antrenează de cel puțin de trei ori pe săptămână. Ele sunt parte a echipei de volei Speranța Jucu, înființată în urmă cu patru ani.

Antrenori sunt soţii Bogendorfer, cunoscuţi în lumea voleiului de performanță. Liliana a fost jucătoare la Universitatea Cluj și antrenează și echipa de senioare. Iar Ioan este arbitru și acum antrenor al micuțelor sportive de la Speranţa Jucu.

Fetele au între 8 și 13 ani. Le-ar trebui o sală de sport, dar la Jucu nu există una. E în construcție, deocamdată. Așa că vara se antrenează pe un teren de fotbal, iar în sezonul rece fac naveta într-o altă comună, unde există o sală.

Anul trecut, echipa ar fi trebuit să joace semifinala campionatului de minivolei, însă meciul nu a mai avut loc din cauza pandemiei. Anul acesta, fetele vor concura la categoria următoare de vârstă, divizia Speranțe. Şi speră că numele de pe tricouri să le poarte noroc!

Antrenorul clubului Speranța Jucu, Ion Bogendorfer, în direct, în Telejurnalul de la ora 19.00.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *