Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în 25 de judeţe, până joi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate în 25 de judeţe, valabilă până joi dimineaţa.

25 August 2021, 08:53 (actualizat 25 August 2021, 08:55) |

Cod de instabilitate

Astfel, în intervalul 25 august, ora 10:00 – 26 august, ora 10:00, în Transilvania, Moldova şi local în Banat, Oltenia, Muntenia şi la munte vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte sau prin acumulare 25 – 40 litri/mp.

Judeţele aflate sub Cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Hunedoara.

Source

Distribuie știrea