Cod galben de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării, până luni, la ora 22.00. Cod portocaliu, în opt județe din nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei

Cod galben de ploi şi vijelii în cea mai mare parte a ţării, valabil până mâine seară. Totodată, meteorologii au emis şi un cod portocaliu de ploi abundente pentru 8 judeţe din nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei. Până mâine seară, în aceste judeţe va ploua torenţial, iar pe alocuri se vor strânge cantităţi de apă de până la 90 de litri pe metru pătrat.

21 August 2022, 10:33 (actualizat 21 August 2022, 10:45) Știrile TVR |

Coduri de ploi în cea mai mare parte a țării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o actualizare a avertizării Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă în intervalul 21 august, ora 10:00 – 22 august, ora 22:00.

În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, Crişana, Maramureş, Transilvania, la munte şi local în Muntenia. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 70 l/mp.

Codul galben de vreme instabilă este valabil pentru judeţele: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Arad, Timiş, Braşov, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu şi municipiul Bucureşti, şi parţial în judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Sibiu.

ANM avertizează că gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare.

De asemenea, în regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de 21 august indicele temperatură-umezeală ITU va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi.

În plus, ANM a actualizat Codul portocaliu de ploi abundente, în intervalul 21 august, ora 10:00 – 22 august, ora 22:00, care vizează judeţele: Gorj, Vâlcea, Argeş şi Mehedinţi, şi parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Sibiu.

În vestul Carpaţilor Meridionali, în nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torenţiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70 – 90 l/mp.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea