Cod galben de vânt puternic în nouă judeţe, până miercuri dimineaţa

Ploi și vânt. Cod galben / FOTO: Sursa: Shutterstock

Conform meteorologilor, în intervalul 22 noiembrie, ora 15:00 – 23 noiembrie, ora 10:00, în judeţele Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Sibiu şi Vâlcea vântul va prezenta intensificări, cu viteze în general de 60 – 80 km/h.

Local, în Carpaţii Meridionali, în special la altitudini de peste 1.800 de metri, rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

ANM precizează că, pe litoral, miercuri (23 noiembrie), vor fi rafale în general de 50 – 55 km/h.

Pentru zona Bucureşti, prognoza de specialitate relevă faptul că, în intervalul de referinţă, înnorările se vor accentua treptat şi mai ales în a doua parte a nopţii, temporar va ploua slab.

Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 10 – 12 grade, în timp ce minima va oscila între 5 şi 7 grade.

Source

Distribuie știrea