Vin furtunile: meteorologii au emis un Cod portocaliu de vreme rea. Până joi dimineaţă, în nordul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, precum și local în Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși izolat 50.70 l/mp. Furtuni de mai mică intensitate se vor înregistra şi în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și în nord-estul Olteniei.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de vreme instabilă, valabilă în zone din 16 judeţe, precum şi un Cod galben de instabilitate atmosferică pentru zece judeţe şi Municipiul Bucureşti.
Astfel, în intervalul 18 august, ora 14:00 – 19 august, ora 6:00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în zone din judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, Prahova, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.
În intervalul menţionat, în nordul şi estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, precum şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 70 – 90 km/h, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 – 40 l/mp şi, izolat, 50 – 70 litri/mp.
De asemenea, în perioada 18 august, ora 10:00 – 19 august, ora 8:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de vreme rea în judeţele Bacău, Constanţa, Giurgiu, Harghita, Iaşi, Neamţ, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.
În aceste zone vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi pe alocuri vijelii şi grindină. Fenomene meteo similare vor fi pe parcursul zilei de miercuri (18 august) în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi în nord-estul Olteniei, iar în noaptea de miercuri spre joi (18/19 august) şi în Dobrogea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 litri/mp.
Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă