• Thu. Sep 23rd, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Coduri galbene şi portocalii de caniculă. Furtuni în mare parte din ţară, până duminică

Jul 29, 2021
29 Iulie 2021, 10:41 (actualizat 29 Iulie 2021, 10:47) |

Cod 29 iulie

Astfel, în intervalul 29 iulie – 1 august, va fi Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic deosebit de accentuat în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă şi duminică (29, 30, 31 iulie şi 1 august), în zonele avertizate, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.

ANM precizează că valul de căldură va persista şi la începutul săptămânii viitoare în regiunile sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

De asemenea, până duminică, 1 august, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a ţării. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului, valorile maxime de temperatură se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de joi, între orele 13:00 – 23:00, pe fondul avertizării Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Prahova şi în zona de munte a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita, vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70 – 80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local, vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp.

Totodată, în intervalul orar 10:00 – 23:00, va fi valabil un Cod galben de vreme rea în zone din Maramureş, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi local în zonele montane. În acest context, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, izolat, grindină.

Fenomene meteo similare se vor produce pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *