Uniunea Europeană, Comisia Europeană / FOTO: Autor: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES / FOTO, foto.agerpres.ro
Anul trecut, peste 20.000 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE, iar majoritatea victimelor au fost pietoni, biciclişti şi utilizatori de scutere şi motociclete.
Potrivit CE, noile norme vor îmbunătăţi siguranţa pentru toţi participanţii la trafic şi vor ajuta UE să îşi realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050. Ele vor pregăti mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero şi pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de biciclete şi vehicule cu două roţi, precum şi de pietoni.
Acestea vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto să dobândească experienţă prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani, tinerii vor putea învăţa să conducă şi vor putea obţine un permis de conducere. Cei care au împlinit vârsta de 17 ani vor putea să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani şi să lucreze ca şoferi profesionişti de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. Acest lucru va contribui la abordarea penuriei actuale de conducători auto.
De asemenea, va fi adaptată formarea şi testarea conducătorilor auto pentru o mai bună pregătire a acestora cu privire la prezenţa utilizatorilor vulnerabili pe şosea. Acest lucru va contribui la îmbunătăţirea siguranţei pentru pietoni, biciclişti, precum şi pentru utilizatorii de scutere electrice şi biciclete electrice, pe măsură ce UE trece la o mobilitate urbană mai durabilă.
Va exista o evaluare mai bine direcţionată a aptitudinii din punct de vedere medical, luând în considerare progresele înregistrate în tratamentul medical pentru boli precum diabetul. Conducătorii auto vor fi, de asemenea, încurajaţi să îşi actualizeze aptitudinile şi cunoştinţele de conducere pentru a ţine pasul cu evoluţiile tehnologice.
Pentru a simplifica recunoaşterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială. Înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai uşoare, deoarece toate procedurile vor fi online. În aceeaşi ordine de idei, pentru cetăţenii din ţări din afara UE cu standarde comparabile de siguranţă rutieră va fi mai uşor să îşi schimbe permisul de conducere cu unul UE.
Normele de testare actualizate vor ţine seama de tranziţia către vehicule cu emisii zero. Acestea vor evalua, de exemplu, cunoştinţele şi competenţele legate de sistemele avansate de asistenţă la conducere şi de alte tehnologii automatizate.
Normele actuale ale UE privind asigurarea respectării normelor la nivel transfrontalier au contribuit la asigurarea faptului că persoanele nerezidente care săvârşesc contravenţii rutiere nu rămân anonime. Cu toate acestea, în 2019, aproximativ 40% din infracţiunile transfrontaliere au rămas nepedepsite, fie pentru că autorul infracţiunii nu a fost identificat, fie pentru că plata nu a fost executată.
Propunerile urmăresc să abordeze acest aspect permiţând autorităţilor de aplicare a legii să aibă acces la registrele naţionale ale permiselor de conducere.
Legile actualizate vor asigura respectarea drepturilor persoanelor acuzate de infracţiuni rutiere. Nerezidenţii îşi păstrează dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, la prezumţia de nevinovăţie şi la apărare.
Un portal informatic dedicat le va oferi cetăţenilor acces uşor la informaţii privind normele de siguranţă rutieră în vigoare în fiecare stat membru şi, în timp, le va permite să plătească eventualele amenzi în mod direct.
Pentru a preveni impunitatea în rândul persoanelor care săvârşesc infracţiuni rutiere, se va institui un nou sistem, care va permite o interdicţie de a conduce autovehicule la nivelul UE atunci când un stat membru decide să decadă din drepturi un conducător auto din cauza unei infracţiuni comise pe teritoriul său.