Compania Meta începe criptarea implicită a mesajelor pe Facebook şi Messenger

Meta / FOTO: shutterstock.com

Funcţia de criptare end-to-end va fi disponibilă pentru utilizare imediat, a declarat gigantul social media, însă este posibil să dureze ceva timp până când toate conturile Messenger vor fi actualizate cu această criptare end-to-end implicită.

Anterior, Messenger lăsa la opţiunea utilizatorilor activarea criptării end-to-end, care permite citirea unui mesaj doar de expeditor şi de destinatarii acestuia, însă odată cu această modificare mesajele vor fi criptate în mod implicit, a precizat Meta.

Meta, a cărei platformă WhatsApp criptează deja mesajele, a declarat că această măsură poate contribui la menţinerea siguranţei utilizatorilor în faţa hackerilor, şarlatanilor şi a altor infractori.

Criptarea end-to-end a reprezentat un subiect de dispută între companii şi guverne. În septembrie, Guvernul britanic a solicitat Meta să nu implementeze criptarea pe Instagram şi Facebook Messenger fără măsuri de siguranţă în vederea protejării copiilor de abuzurile sexuale.

Source

Distribuie știrea