Complexul olimpic de nataţie de la Otopeni a fost inaugurat. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: În această infrastructură pot fi organizate competiţii internaţionale

Complexul olimpic de nataţie de la Otopeni poate găzdui competiţii internaţionale sportive de anvergură importante pentru România şi oferă spaţii pentru iniţierea în înot a copiilor, a declarat, vineri, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, la inaugurarea acestui obiectiv realizat prin Compania Naţională de Investiţii.

14 Mai 2021, 11:29 (actualizat 14 Mai 2021, 11:37) |

Complexul olimpic de nataţie de la Otopeni

„Categoric în această infrastructură pot fi organizate competiţii internaţionale sportive de anvergură importante pentru România şi, de asemenea, există spaţii prin care generaţia mai tânără, dacă vreţi, copiii pot fi iniţiaţi în ale înotului şi este un lucru extraordinar”, a afirmat Cseke Attila, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, sunt discuţii privind posibilitatea ca federaţiile de profil să-şi desfăşoare activitatea în cadrul complexului de la Otopeni.

La eveniment, ministrul i-a înmânat primarului oraşului Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, protocolul de predare-primire a complexului sportiv.

Conform Companiei Naţionale de Investiţii, Complexul olimpic de nataţie de la Otopeni, pentru care s-a alocat un buget de 164.183.457,00 lei, include şase bazine de înot, dintre care două olimpice, unul pentru înot şi unul pentru sărituri, un bazin de antrenament şi trei bazine pentru iniţiere şi recuperare.

Noua infrastructură sportivă are o capacitate de 2.797 locuri pentru spectatori, vestiare pentru sportivi, săli de forţă, săli metodice, saune, cabinet medical, sală de conferinţe, cabine pentru presă şi o sală de antrenament pentru sportivii de la sărituri cu înălţime liberă mare – 6 m.

Source

Distribuie știrea