Marcel Pavel, Alexandra Ungureanu, Cleopatra Stratan şi Ruby se numără printre artiștii care concertează în memoria celor peste 56.000 de victime din România ale pandemiei de COVID-19.
Mai urcă pe scenă Cornel Palade, Mira, Mario Fresh, Jador, Taraf de Caliu, Vali Vijelie, Contrapunct şi Grupul Psaltic Tronos.
Spectacolul are loc fără public, cu scaunele goale, „ocupate simbolic de inima fiecăruia dintre cei peste 56.000 de români care şi-au pierdut viaţa în lupta cu virusul”, se arată în comunicatul organizatorilor.
„Concertul este unul simbol, în memoria inimilor care s-au oprit. Fiecare interpret îşi doreşte să transmită speranţă şi să cheme oameni ca mine şi oameni ca tine la o luptă împotriva adevăratului inamic: boala, virusul, neîncrederea, lipsa de unitate. Pentru a cataliza în sufletele românilor solidaritate în faţa tragediei prin care ţara trece de aproape doi ani”, a declarat Petre Năstase, cel care semnează scenariul şi regia evenimentului.
Evenimentul își propune să transmită un mesaj de solidaritate în lupta împotriva pandemiei și să contribuie la efortul de informare a publicului larg privind beneficiile vaccinării și sănătatea publică.