Conflictul recent din Orientul Mijlociu, cum a început totul. Iranul și revoluția lui continuă. Ce urmează?

Cum a început conflictul din Orientul Mijlociu și care sunt riscurile de escaladare a lui ne explică Mihai Melinescu.

Pe 1 aprilie, Consulatul iranian de la Damasc a fost atacat aerian, atac în urma căruia au murit un geneal iranian, adjunctul său și încă doi oficiali.

A urmat un șir de declarații. Iranul a acuzat Israelul de această lovitură, Israelul nu a recunoscut, dar nici nu a afirmat că ar fi făcut-o. Iar pe 13 aprilie a fost atacul major al Iranului asupra Israelului, cu aproximativ 300 de drone și rachete balistice și de croazieră, atac lansat din Iran dar și din Irak, Siria, Yemen și, prin intermediul Hezbollah, din Liban. Aliații Israelului, Statele Unite, dar și Iordania și Marea Britanie au interceptat marea majoritate a acestor arme aeriene.

Iranul și revoluția continuă. Scopurile acestui stat

A fost primul atac direct al Iranului asupra teritoriului israelian. Iranul are o revoluție continuă. Printre scopurile principale ale revoluției sale se numără eliberarea poporului palestinian.

Al doilea scop: afirmarea statutului său. La ONU, Iranul a invocat art. 51 din carta ONU, care spune că orice stat are un drept inerent la apărare individuală și colectivă împotrova unui atac asupra teritoriului său, iar consulatul iranian de la Damasc a fost interpretat de Iran drept „teritoriul său”. Așadar, scopul imediat a fost riposta și dovada forței.

Iranul, unul dintre cei mai mari producători de drone din lume

Iranul este printre cei mai mari producători de drone din lume, are printre cele mai mari arsenale de drone și rachete balistice din Orientul Mijlociu, are o armată de cel puțin 500.000 de oameni plus 200.000 de rezerviști. Are celebra forță Al-Quds a Gărzilor Revoluționare Iraniene, armata ayatollahilor, armata ideologică. Și acest nume este relevant, forța Quds, Al-Quds în persană înseamnă Ierusalim.

E important de subliniat și că generalul iranian ucis de forțele americane recent, Qasem Soleimani, spunea că Iranul formează o axă a rezistenței în Orientul Mijlociu, în care Iranul era coordonatorul unei forțe din întreg Orientul Mijlociu.

E important de spus și că Iranul nu este un stat arab, ci un stat musulman, dar Iranul este fosta Persie, în cotninuare, în corespondențele diplomatice, uneori este acceptată forma de Persia, și nu de Iran. Iranul se vede un lider mai mult decât regional și încearcă să galvanizeze toate statele islamice sau cu regiuni islamice din zonă, ca mare rival al Arabiei Saudite. Din punct de vedere militar este o forță extrem de redutabilă.

Ce urmează?

Urmează o luptă în comunicare. Israelul a spus că foarte puține arme au ajuns să producă pagube. Din punctul de vedere al Iranului, pagubele au fost enorme, mai ales asupra unei baze militare din sudul Israelului. În momentul de față, Iranul a spus că nu mai vrea nicio escaladare și Statele Unite au spus că nu vor susține o ripostă israeliană. Teoretic, fiecare parte a făcut ce a considerat că e necesar să facă și Israelul își păstrează acest drept de a riposta la ripostă. Nu putem trasa un ripostă-atac-ripostă-atac. Este o luptă politică și ideologică care durează de decenii, este foarte greu de găsit cine este de vină și cine a început acest conflict. Important este ca el să se oprească în acest punct.

Distribuie știrea