Consens pe majorarea pensiilor, după luni de dispute între PSD și PNL. Economiștii, circumspecți în privința găsirii fondurilor pentru toate ajutoarele anunțate de coaliție

Coaliția a stabilit pachetul de măsuri de sprijin începând din 2023. Pe lângă creșterea tuturor pensiilor, măsurile vizează în special populația cu venituri scăzute, ca să asigure stabilitatea socială, dar și cea politică, au explicat liderii PSD, PNL și UDMR, în mesajele transmise după ședință. Consensul vine după câteva luni de dispute între PSD și PNL privind creșterile de pensii. Economiștii sunt circumspecți în privința găsirii fondurilor pentru toate ajutoarele care urmează să fie date de stat.

22 Noiembrie 2022, 21:28 (actualizat 22 Noiembrie 2022, 22:19) Știrile TVR |

Punctul de pensie urcă la 1.784 de lei de la 1 ianuarie, iar pensionarii cu venituri mici primesc și un sprijin suplimentar, dat în două tranșe semestriale: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru cele de peste 1.500 până la 2.000 de lei și 600 de lei pentru pensionarii care câștigă între 2.000 și 3.000 de lei.

Pensionarii cu vârsta peste 60 de ani și cu venituri sub 2.000 de lei vor primi și un ajutor pentru încălzire, 1.400 de lei, împărțiți tot în două tranșe.

Și în 2023 vor fi acordate din două în două luni vouchere sociale, pentru cei cu venituri mai mici de 1.700 de lei.

Pachetul de sprijin va costa statul 26 de miliarde de lei.

Opoziția susține că procentul de creștere a pensiilor ar fi trebui să fie mai mare.

Asociațiile pensionarilor consideră că pensiile bazate pe contributivitate ar fi trebuit să crească cu 16%, atât cât este inflația anunțată pentru luna decembrie.

Pensionarii vor primi cam 200 de lei în plus la punctul de pensie.

Economiștii spun că este puțin raportat la inflație, dar foarte mult raportat la buget.

Vor fi actualizate cu rata inflației alocațiile pentru copii și indemnizațiile veteranilor și văduvelor de război. Persoanele cu handicap vor primi a 13-a indemnizație.

Majorarea salariului minim rămâne încă în discuție. Decizia finală va fi luată după discuția cu sindicatele și patronatele.

PSD a propus creșterea salariului minim la 3.000 de lei, din care 200 să fie neimpozabili.

Source

Distribuie știrea