Constanţa: Call center pentru persoanele strămutate din Ucraina care locuiesc în judeţ

Persoanele strămutate din Ucraina care locuiesc în judeţul Constanţa au la dispoziţie, începând de joi, un Call center, ele putând primi informaţii precum accesul la servicii medicale, înscrierea copiilor la şcoală sau accesarea unui loc de muncă.

03 Noiembrie 2022, 14:32 (actualizat 03 Noiembrie 2022, 14:44) Știrile TVR |

Call center / Pixabay

Call Center-ul poate fi apelat la numărul cu tarif normal (+4) 0377 30 30 30, de luni până vineri, între orele 9,00 – 17,00.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Centrul pentru Resurse Civice Constanţa, apelurile telefonice sunt preluate de personal de specialitate, iar dialogul se poate purta în limbile română, ucraineană şi engleză. Numărul poate fi utilizat şi de românii din judeţul Constanţa care doresc să îşi ofere ajutorul ori să semnaleze faptul că un cetăţean sau o familie din Ucraina are nevoie de susţinere.

„Call center-ul furnizează informaţii de interes în comunitate, corecte şi complete, verificate şi cu celelalte organizaţii nonguvernamentale care activează în acest domeniu, precum accesul la servicii medicale, înscrierea copiilor la scoală sau grădiniţă, accesarea unui loc de muncă, drepturile şi obligaţiile legale ale cetăţenilor ucraineni pe teritoriul României. Serviciul este oferit de către Centrul pentru Resurse Civice (CRC), în parteneriat cu Fundaţia Terre des hommes România. Intervenţia Terre des hommes România în sprijinul familiilor ucrainene este posibilă datorită contribuţiei financiare a Centrului de Criză şi Sprijin al Ministerului pentru Europa şi Afaceri Externe al Franţei, oraşul Zurich, Fundaţia Z Zurich, Swiss Solidarity şi UNHCR (Agenţia ONU pentru Refugiaţi)”, se arată în comunicatul preluat de Agerpres.

Call center-ul reprezintă o componentă importantă a Centrului comunitar pentru asistenţă integrată Constanţa pentru Ucraina – CT4UA. Astfel, operatorii call center-ului oferă şi detalii referitoare la sprijinul acordat de Constanţa pentru Ucraina: educaţie şi dezvoltare personală, asistenţă individuală, consiliere psihologică, servicii de stare de bine, integrare culturală, suport pentru familie şi copii.

De asemenea, prin Call center pot fi preluate cazuri de persoane aflate în situaţii de risc şi urgenţă sau de încălcări ale drepturilor mamelor şi copiilor.

Source

Distribuie știrea