Podul peste Dunăre de la Brăila a intrat într-o nouă etapă. Se montează primele elemente care vor uni drumul cu structură metalică de peste fluviu. Vor fi aşezate la baza podului, pe ambele părţi ale Dunării. Constructorii spun că în vara anului viitor vor începe probele de rezistenţă şi de trafic, iar podul va fi gata în decembrie 2022, cu câteva luni mai devreme decât termenul final.
Primul tablier metalic așezat la baza podului a fost montat joi după-amiază. Vântul puternic le-a dat de furcă muncitorilor. Macaraua adusă special pentru această operațiune a reușit abia spre după-amiază să ridice cele 200 de tone de metal.
Viorel Eșanu, responsabil cu monitorizarea lucrării: „S-a ridicat primul tronson, cântărind undeva peste 180 de tone, urmează în zilele următoare celelalte. Este o macara folosită la ridicări masive, are o capacitate de ridicare undeva la 600 de tone„.
După montarea celor 8 elemente metalice care fac legătura cu piciorul podului, pe ambele maluri ale Dunării, se va trece la pregătirile pentru ultima etapă de construcție. Totul în funcție de condițiile meteo.
În luna februarie, cele 86 de tabliere metalice care vor forma efectiv podul vor fi aduse cu barjele, pe Dunăre, de la șantierul naval din Brăila. Ulterior, vor fi montate și sudate bucată cu bucată. Această operațiune va dura până în vara anului viitor.
În partea a doua a anului viitor, constructorii vor face probe de rezistență și de trafic.
Sunt optimiști și spun că din luna decembrie se va putea traversa Dunărea pe pod.