Contre între președintele Klaus Iohannis și liderul PSD Marcel Ciolacu, pe tema viitorului premier

Criticat recent de Marcel Ciolacu, președintele Klaus Iohannis a decis să-i arate acestuia de cine depinde numirea premierului care urmează să fie acceptat din partea PSD.

KLAUS IOHANNIS, preşedintele României: Unii politicieni merg la televizor și îi ia gura pe dinainte. Țara trebuie să aibă un guvern stabil în aceste vremuri tulburi și atunci trebuie să avem puterea interioară să trecem cu mai mult sau mai puțină lejeritate peste anumite declarații mărunte. Atunci când coaliția va decide să facă o schimbare de guvern, se vor prezenta toate părțile interesate, îmi vor prezenta punctele de vedere și, în conformitate cu Constituția, voi lua atunci decizia care mi se va părea cea mai bună pentru România.

Desemnarea premierului aparţine în mod exclusiv preşedintelui, potrivit Constituţiei. (…) Însă, de această decizie depinde dacă stabilitatea asigurată de PSD actului de guvernare va continua şi ne vom atinge obiectivele sociale şi economice sau România va fi aruncată din nou în haosul de dreapta. (…) Românii nu cred că ar ierta plimbatul unora cu chibriturile şi sticla de benzină pe lângă guvernare. Nu putem fi pompieri la nesfârşit!, a reacționat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Source

Distribuie știrea