Contribuţia la pacea în Ucraina, obiectiv comun afirmat de preşedintele Macron şi şeful diplomaţiei chineze

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi şeful diplomaţiei chineze Wang Yi şi-au exprimat miercuri, în cadrul unei întâlniri la Paris,”acelaşi obiectiv de a contribui la pacea” în Ucraina „cu respectarea dreptului internaţional”, transmite AFP, citând Palatul Elysee.

16 Februarie 2023, 06:53 (actualizat 16 Februarie 2023, 07:13) Știrile TVR |

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi şeful diplomaţiei chineze Wang Yi / FOTO: Captură foto

Preşedintele francez s-a întâlnit în noiembrie, în Indonezia, cu omologul său chinez Xi Jinping şi urmează să efectueze o vizită în China, a cărei dată nu a fost încă anunţată.

Emmanuel Macron nu îşi ascunde speranţa ca Beijingul, un aliat important al Moscovei care nu a condamnat invazia rusă a Ucrainei lansată în urmă cu aproape un an, să facă presiuni asupra Rusiei pentru a reveni la „masa negocierilor”.

Wang Yi s-a întâlnit, de asemenea, cu ministrul francez de Externe Catherine Colonna. Potrivit unui comunicat de presă al Quai d’Orsay, cei doi miniştri „au reamintit ataşamentul Franţei şi al Chinei, în calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, faţă de integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”. Catherine Colonna i-a cerut omologului său „să intensifice presiunea asupra Rusiei pentru a permite revenirea la respectarea principiilor fundamentale ale Cartei Naţiunilor Unite”.

Convins că „stabilitatea” lumii este esenţială pentru China, Emmanuel Macron i-a cerut în noiembrie preşedintelui chinez „să îşi unească” „forţele” împotriva acestui conflict.

Miercuri, şeful statului francez a discutat cu Wang Yi despre acest război „şi despre consecinţele sale asupra ţărilor cele mai vulnerabile, în special în ceea ce priveşte securitatea alimentară şi capacitatea de finanţare„, potrivit preşedinţiei franceze. Emmanuel Macron „a amintit consecinţele acestui conflict asupra păcii şi securităţii internaţionale”, precum şi sprijinul Parisului pentru o ţară atacată.

Cei doi „au exprimat acelaşi obiectiv de a contribui la pace în conformitate cu dreptul internaţional”, a asigurat Palatul Elysee, fără a preciza care ar putea fi contribuţia fiecărei ţări.

După Franţa, Wang Yi îşi continuă turneul, una din etape fiind participarea la conferinţa de securitate de la Munchen, programată de vineri până duminică, dar şi o oprire la Moscova.

Preşedintele francez a abordat, de asemenea, şi subiectul cooperării cu China în faţa „provocărilor globale”, precum şi criza climatică. El a „prezentat interlocutorului său obiectivele Summit-ului One Forest pe care îl va co-prezida la Libreville pe 2 martie”, unde va „propune soluţii statelor forestiere pentru a beneficia de o gestionare care să protejeze pădurile„, precum şi cele ale „Summit-ului privind noul pact financiar pe care Parisul îl va găzdui în iunie”.

Referindu-se la o altă zonă tensionată, şefa diplomaţiei franceze „a cerut Chinei să sprijine eforturile întreprinse pentru a convinge Iranul să pună capăt escaladării sale, cu riscul unei crize majore de proliferare care ar avea consecinţe foarte negative asupra stabilităţii regionale şi internaţionale„. De asemenea, ea „a reamintit natura inacceptabilă a sprijinului iranian pentru războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina”.

Wang Yi urmează să se întâlnească joi cu Emmanuel Bonne, consilierul diplomatic al preşedintelui Franţei, pentru o sesiune a dialogului strategic franco-chinez. Preluare: Agerpres

Source

Distribuie știrea