Aproape 38.000 de copii ucraineni au găsit refugiu în România, de când a început războiul. Dacă în primele zile familiile căutau siguranţă și un acoperiş deasupra capului, acum se gândesc la viaţa lor de aici pentru o perioadă lungă de timp.
Sofiei îi plăcea România încă de dinainte de a ajunge aici, pentru că tatăl ei este român. Dar limba a învăţat-o abia când a început şcoala la Năvodari, acolo unde familia ei şi-a găsit liniştea după ce a fugit din calea pericolului. Nimeni nu vorbea ucraineană în jurul ei, așa că a fost nevoită să înveţe cât mai repede.
Sofia, refugiat ucrainean: Aveam nevoie să vorbesc cu cineva, să am prieteni, pentru că au rămas prietenii mei în Ucraina sau în altă țară. Acum am prieteni, am școală, am tot ce am vrut. Mă simt bine în România. Avem nevoie de un traducător ca să traducă româna și mai mulți profesori care să știe limba ucraineană, pentru că e greu când ai venit și nu știi limba, nu poți să vorbești, nu poți să înțelegi la școală.
Dar dacă pentru Sofia vorbitul limbii române e acum ceva firesc, Zakhar încă învaţă şi îşi doreşte să facă facultatea în România.
Zakhar, refugiat ucrainean: În România şi în multe alte ţări nu sunt call-center-e sau site-uri cu informații despre cum aș putea să studiez aici. Şi asta nu îmi place.
Imediat după ce au ajuns la noi în ţară, nevoile refugiaţilor erau unele materiale. Acum lucrurile s-au schimbat. În sprijin le vin de multe ori şi cei de la Salvaţi Copiii, unde pot învăţa limba română, unde pot discuta cu un psiholog sau unde primesc ajutor pentru a-şi găsi un loc de muncă sau un medic de familie.
Iris Băcescu, coordonatorul centrului Salvaţi Copiii: Și-au dat seama că vor să rămână în România, cel puțin beneficiarii centrului nostru. Sunt beneficiari care au venit inițial doar pentru a fi ajutați punctual, iar acum și-au dat seama că vor să se integreze și solicitările au crescut.
Toate problemelor copiilor care au ajuns în România, după începerea conflictului din Ucraina, au fost discutate în ultima perioadă, în mai multe județe din țară.
Bogdan Marcu, Salvați Copiii: Scopul dezbaterilor este ca copiii să formuleze niște concluzii pentru a le da autorităţilor pentru a face o schimbare în România. Vor alege câte patru reprezentanţi care vor fi mâine în discuțiile cu autorităţile.
Ultimele statistici arată că în România erau aproape 39.000 de copii ucraineni.