Copiii ucraineni refugiați își uimesc profesorii din Franța și Italia cu abilitățile lor. “Acolo se predă așa cum am predat și noi până acum 20 de ani”. Cheia: disciplina

27 Aprilie 2022, 19:24 Știrile TVR |

Copii ucraineni în prima zi de școală la Napoli / FOTO: @CHODOUO

Potrivit cifrelor oficiale, peste 5 milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la declanșarea invaziei rusești.

Zece mii de copii ucraineni sunt acum înregistrați în școli din Franța și 16 mii în unități de învățământ din Italia. Peste tot au demonstrat că, la matematică, sunt cam cu un an înaintea colegilor lor din aceeași grupă de vârstă.

“Elevii ucraineni rezolvă cu o mai mare lejeritate problemele de matematică decât elevii francezi”, a declarat pentru BFMTV.com profesorul Pierre Priouret, din Toulouse. Toți colegii săi care au la liceu elevi din Ucraina au confirmat același lucru.

Marianne, și ea profesoară de matematică, a declarat că a văzut foarte rar elevi care să evolueze atât de mult. A confirmat că, practic, copiii din Ucraina sunt cu un an înaintea colegilor lor și sunt capabili să învețe rapid limbi străine. “Am întâlnit câțiva care vorbesc engleza mai bine decât mine”, a recunoscut ea.

Mărturiile profesorilor francezi au fost preluate și de site-ul de educație Orizzontescuola.it, care a primit o mulțime de confirmări din partea profesorilor italieni.

Am fost asaltați de postări de la profesori italieni care erau de acord cu colegii lor francezi că acești copii sunt cu un an înainte“, a declarat Andrea Carlino, de la site-ul de specialitate.

Italienii au și o ipoteză privind ușurința cu care elevii ucraineni stăpânesc cifrele. “Acolo se predă așa cum am predat și noi până acum 20 de ani“, a scris un cadru didactic, în timp ce un altul, care a și profesat timp de două luni în Ucraina, a indicat că “manualele sunt asemănătoare celor pe care părinții noștri le foloseau în anii ’40.”

Dincolo de aceste manuale, profesorul a admis că disciplina în clasă era cheia. “Era liniște în clasă, iar personalul și profesorii erau mai respectați de profesori“, a comentat el. “Înainte de a pleca, elevul își întreba profesorul dacă s-a comportat bine. Asta în timp ce părinții așteptau afară. Dacă elevul nu urmărise lecția sau îi deranjase pe ceilalți copii, ar fi fost pedepsit de părinți”.

O directoare din Roma, Rosamaria Lauricella, care lucrează cu copii ucraineni, a subliniat și ea că elevii refugiați se comportă extraordinar. “Respectă regulile, sunt foarte disciplinați, iar acest lucru îi ajută să învețe”, a declarat ea pentru The Times.

“Văd că sunt foarte buni la lucrul cu cifrele și mai rapizi în utilizarea tabletelor și a calculatoarelor decât copiii noștri”, a declarat Lauricella.

Observațiile profesorilor din Italia și Franța vin la aproximativ o lună de la primirea în școli a primilor copii refugiați. La Napoli, doi dintre ei au fost întâmpinați cu aplauze de noii lor colegi și de către profesori.

Totuși, concluziile cadrelor didactice vin în contradicție cu rezultatele semnalate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

În cel mai recent studiu privind nivelul de pregătire în școlile de pe tot globul, datând din 2018, OCDE a notat un scor de 453 la matematică în dreptul Ucrainei, sub cel de 487 al Italiei, sub 495 al Franței și cu mult sub scorul Marii Britanii – 502.

Expertul ucrainean Roman Shyyan, care a lucrat la reforma învățământului din țara sa, a fost de acord că orele de matematică pot fi dure. Copiii primesc primele lecții de la vârsta de 6 ani și au, în medie, 4 astfel de lecții a câte 45 de minute pe săptămână. O zi pe săptămână, profesorii pot devia de la curriculum și pot lucra altceva cu copiii, dar adesea cadrele didactice preferă să strecoare în această zi încă o oră de matematică. Expertul și-a exprimat chiar temerea ca elevii să nu fie supraîncărcați cu materie din acest motiv.

Andrea Carlino din Italia a replicat că oricare ar fi modalitatea de lucru la clasă cu copiii din Ucraina, aceasta dă rezultate. “Acești copii care au ajuns aici din cauza unei tragedii ne-au arătat că avem câte ceva de recuperat“, a declarat el.

Source