Creşterea preţurilor în România, mai rapidă decât se aşteptau economiştii

Totul se scumpeşte. Creşterea preţurilor este mai rapidă decât se aşteptau şi economiştii. Banca Naţională a anunţat deja că inflaţia va fi mult mai mare decât a estimat iniţial pentru acest an şi anul viitor. Sunt tot mai mulţi factori care provoacă scumpiri, de la pandemie, la schimbările climatice. Dar creşterile din toamnă NU vor fi foarte mari, transmite Mugur Isărescu.

09 August 2021, 20:48 |

Încă din luna mai, preţurile cresc accelerat şi au depăşit chiar estimările economiştilor.

Proiecţia inflaţiei anuale a preţurilor în 2021:

2021 Trimestrul 3: 5,3%

2021 Trimestrul 4: 5,6%

2022 Trimestrul 1: 4,7%

(Sursa: INS, calcule BNR)

Noile calcule ale Băncii Naționale arată că scumpirile se vor tempera abia la începutul anului viitor. Deocamdată, românii cumpără mai puţin, dar cheltuiesc mai mult.

Inițial, BNR a anunțat o rată a inflației de 3,4% și corectată în luna mai la 4,1%. Însă a refăcut calculele după ce creşterea preţurilor a accelerat. Acum anticipează că inflația la final de an va fi de 5,6%.

Scumpirea materiilor prime pe piețele internaționale este doar una dintre cauzele care ridică inflaţia. Şi românii au început să cheltuie din ce în ce mai mult, după ce în lunile de restricţii au făcut economii. Iar creșterea accelerată a cererii a dus automat la scumpiri.

Cu toate acestea, BNR va menţine rata dobânzii de politică monetară la 1,25% pe an. Și dobânzile la depozite și credite rămân neschimbate, 0,75% respectiv 1,75%. Dobânzile nu vor mai scădea, a precizat Mugur Isărescu.

Source

Distribuie știrea