Câştigul salarial mediu net a crescut cu 5 lei (+0,1%), în luna octombrie a acestui an, față de luna septembrie. Cele mai mari valori au fost înregistrate în sectorul de servicii în tehnologia informaţiei, iar la polul opus, cu cele mai mici valori se află sectorul de hoteluri și restaurante, potrivit Agerpres.
Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,1%.
Indicele câştigului salarial real a fost 98,1% în luna octombrie 2022 faţă de luna octombrie 2021 şi de 98,8% faţă de luna septembrie 2022. Cumparativ cu luna octombrie din 1990, indicele câştigului salarial real a fost cu 2,5 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna septembrie a acestui an.
În luna octombrie a acestui an, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna septembrie 2022, ca urmare a acordării de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), precizează INS.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de editare şi în transporturi aeriene, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor din tutun, activităţi de asigurări, reasigurări ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), și transporturi pe apă.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie 2022 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, aceste scăderi au fost determinate și de nerealizările de producţie ori de încasările mai mici.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – cu 53,8%, în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale – cu 38,7% şi în extracţia minereurilor metalifere – cu 19,6%.
Sectorul bugetar a înregistrat ușoare creșteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă. Acestea s-au remarcat în învățământ și în sectorul de sănătate și asistență socială, comparativ administrației publice unde s-au înregistrat scăderi ușoare.