Croația, gata să treacă la euro. Prețurile la rafturi sunt deja în sistem dual

Cu patru luni înainte de adoptarea efectivă a monedei unice europene, magazinele din Zagreb afișează pretțurile și în moneda locală, kuna, și în euro. Cum cursul la care a fost înghețată kuna este de 7,53 pentru un euro, traducerea în euro poate fi dificilă.

Preţurile au fost deja mărite dinainte de afişarea duală.

Apariția inițială a monedei euro, în anul 2002, a dus la creșteri de prețuri în țări ca Franța și Italia, unde comercianții au practicat rotunjirea prețurilor, în dauna cumpărătorilor. Cu toate aceste riscuri, trecerea la euro este foarte bine văzută în Croația, care este o țară ce trăiește din turism.

”Este un lucru foarte bun pentru ţara noastră şi pentru turismul croat, ca şi pentru companiile care lucrează cu străini. Dar nu va fi bine pentru oameni, când vor vedea conversia în euro, pentru că, din kuna în euro suma va fi mai mică. Nu vor putea cumpăra nimic cu banii aceia”, reatează un localnic croat.

Croația a urmează să devină a 20 țară membră a zonei euro, o zonă care cuprinde 340 de milioane de locuitori și reprezinta a două economie a lumii. Kuna, moneda legată deja de marca germană prin consiliu monetar își va înceta existența pe dată de 15 ianuarie 2023. Din ea va rămâne doar simbolul jderului, kuna în croată, reprezentat pe monedele euro croate.

Source