”Acestea sunt declarațiile oficiale și le luăm ca atare. Din această perspectivă, ce ne așteptăm să urmeze este o reacție a Federației Ruse, care poate reacționa în același fel: poate să expulzeze un diplomat, poate să expulzeze și mai mulți diplomați. E o practică consacrată. (…) Ne așteptăm ca dansul diplomatic să continue. Problema de fond este că a fost vorba de solidaritate cu Cehia Problema e că doar noi ne-am solidarizat cu Cehia. În Germania și Suedia expulzțrile s-au făcut ca reacție a unor diplomați trimiși deja acasă de Moscova ca urmare a protestelor pentru susținerea lui Navalnîi. Reacția nu a venit ca parte a unei solidarități europene. Din punctul ăsta de vedere, retorica Europei, uneori găunoasă, la adresa Federației Ruse trebuie revizitată. Pentru că suntem în situația în care Germania vinde gaz Federației Ruse, noi expulzăm diplomați ruși ca să pedepsim Federație Rusă. Bătălia cu Federația Rusă nu se poate da doar de către Estul Europei. Estul are uneori o importanță aproape irelevantă”, a spus Dungaciu, la TVR.
Preşedintele României susține că expulzarea de acum două zile a unui diplomat rus nu are „nicio legătură cu tensiunile din zona Mării Negre”. Alexey Grishaev, adjunct al ataşatului militar a fost declarat persona non grata și trebuie să părăsească de urgență țară. Ministerul de Externe consideră că activităţile şi acţiunile diplomatului contravin prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961″.
Moscova a catalogat decizia Bucureştiului că „neprietenoasă” şi îşi rezervă dreptul să ia măsuri relevante că răspuns. În urmă cu două săptămâni Statele Unite au impus noi sancțiuni Moscovei și au expulzat 10 diplomați ruși. Ulterior, mai multe state est europene au luat decizii similare.