De 1 iunie, La mulţi ani copiilor şi părinţilor lor! Fii dispus să vorbești! Copiii știu deja câte ceva despre pandemie. Tăcerea și secretele nu îi protejează, însă onestitatea și deschiderea o fac

01 Iunie 2021, 00:10 | Magda Manea |

Ziua Internaţională a Copilului, dar şi Ziua Mondială a Părinţilor

Familiile suportă greul pandemiei. Ca temelie a familiei în comunități și societate, părinții au responsabilitate față de familie, față de copii și în același timp, au responsabilități la locurile de muncă. Fără sprijinul părinților, sănătatea, educația și bunăstarea emoțională a copiilor sunt în pericol. Prin introducerea unor politici și practici la locul de muncă prietenoase cu familiile, companiile și organizațiile vor putea promova siguranța și bunăstarea copiilor și vor putea oferi sprijin sistematic angajaților.

(w500) 1 iunie, Z

Vorbește cu copilul tău despre COVID-19

Fii dispus să vorbești. Copiii știu deja câte ceva. Tăcerea și secretele nu îi protejează, însă onestitatea și deschiderea o fac. Gândește-te cât de mult vor înțelege. Tu îi cunoști cel mai bine.

Fii deschis și ascultă

Permite-i copilului să vorbească liber. Pune-i întrebări deschise și află cât știu deja.

Fii sincer

Răspunde întotdeauna întrebărilor lor cu adevărat. Gândește-te la vârsta copilului tău și la cât de mult poate înțelege.

Susține-i pe copii

Copilul poate fi speriat sau confuz. Oferă-i spațiu pentru a afla cum se simt și spune-i că ești acolo pentru el.

Este în regulă să nu ai toate răspunsurile

Este bine să spui „Nu știu, dar lucrez la asta; sau nu știu, dar mă gândesc”. Este ocazia să înveți ceva nou copilul tău!

Eroi nu bătăuși

Explică-i copiluliu că pandemia nu are nicio legătură cu felul în care arată cineva, cu locul de unde vine sau cu ce limbă vorbește. Spune-i copilului tău că putem avea compasiune față de persoanele bolnave și de cei care le îngrijesc. Caută povești despre oameni care se află în linia întâi în lupta cu pandemia. Folosește cu ăncredere site-urile UNICEF și OMS.

Încheie discuția într-o notă pozitivă

Amintește-i că îți pasă și că poate vorbi cu tine oricând. Apoi, faceți ceva distractiv împreună!

(w500) Ziua Copil

Ziua Internaţională a Copiilor

Există şi Ziua Universală a Copiilor, marcată în 20 noiembrie începând din 1959, anul când Adunarea Generală a ONU a votat Declaraţia Drepturilor Copilului şi există şi Ziua Internaţională a Copiilor – intituită la propunerea ONU în anul 1950, şi serbată de atunci, an de an la 1 iunie. În România, Ziua Copilului a fost sărbătorită pentru prima dată la 1 iunie 1950.

Nu este prea clar de ce a fost aleasă data de 1 iunie, dar o teorie spune că ar fi fost aleasă în amintirea zilei de 1 iunie 1925, când consulul general al Chinei la San Francisco a adunat câţiva zeci de copii chinezi orfani pentru a celebra împreună Festivalul Bărcii Dragon, o mare sărbătoare chineză.

Acum, Ziua Internaţională a Copiilor este sărbătorită la 1 iunie, de 47 de state ale lumii, în aceeaşi zi cu Ziua Mondială a Părinţilor, proclamată de Adunarea Generală a ONU în 2012, pentru a le arăta părinţilor din întreaga lume respectul cuvenit.

Celebrată la nivel mondial, ziua dedicată părinţilor este o oportunitate pentru exprimarea preţuirii faţă de toţi părinţii, pentru angajamentul lor dezinteresat faţă de copii şi pentru sacrificiul lor pe tot parcursul vieţii în educarea şi protecţia copiilor.

Mai multe organizații non-profit și-au depus toate eforturile pentru succesul acestei zile. Este vorba despre prețuirea copiii, lăudându-i și încurajându-I, dar și învățând-ui care le sunt drepturile.

Bunăstarea copiilor, percepută diferit de copii şi de cei mari

Copiii îşi exprimă satisfacţia faţă de viaţa pe care o au când vine vorba de prieteni, activităţile de la şcoală sau felul în care îşi petrec timpul liber, de cât stau efectiv cu părinţii, dacă sunt ascultaţi sau dacă simt că le sunt respectate drepturile. În acelaşi timp, pentru părinţii responsabili, bunăstarea copiilor lor este o preocupare permanentă şi trebuie să fie o prioritate şi pentru cei care decid viitorul lor, guvernanţi sau politicieni, prin măsuri sociale sau în domeniul educaţiei.

Oficial, statisticile privind bunăstarea copilului se bazează pe situaţia lui materială, sănătatea şi securitatea acestuia, educaţia, comportamentele, cât şi riscurile şi condiţiile de locuit.

În lipsa unei protecţii sociale eficiente, copiii din gospodăriile mai sărace moştenesc inegalităţile, iar cei cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate sunt vulnerabili şi nu doar din cauza condiţiilor financiare, căci de cele mai multe ori părinţii trimit bani acasă, ci mai ales din cauza lipsei îngrijirii părinteşti, cu efecte grave asupra calităţii alimentaţiei, dar şi a rezultatelor şcolare.

Source

Distribuie știrea