De la 1 iulie, pacienţii care plătesc contribuţii de sănătate s-ar putea trata şi în spitale private.
Guvernul pregăteşte o ordonanţă în acest sens, iar pacienţii vor plăti doar o parte din costuri în cazul în care aleg să se interneze la privat. Restul sumei va fi decontat la casa de sănătate. Reprezentanții Sanitas consideră că astfel sistemul public va pierde fonduri.
Cea mai mare controversă este legată de faptul că spitalele private pot avea mai multe paturi pentru pacienţi ale căror tratamente vor fi decontate de stat.
Opoziția pregătește deja amendarea în Parlament a ordonanței gândite de guvern.
Proiectul de ordonanţă a intrat în dezbaterea Executivului și ar putea primi undă verde în următoarea ședință de Guvern.