Democraţia, celebrată în 15 septembrie. Cum este sprijinită şi promovată în lume

15 Septembrie 2023, 07:01 Știrile TVR |

Ziua Internaţionala a Democraţiei

Tema din acest an a Zilei Internaționale a Democrației, „Responsabilizarea generației următoare”, se concentrează pe rolul esențial al tinerilor în promovarea democrației și în asigurarea faptului că vocile lor sunt incluse în deciziile care au un impact profund asupra lumii lor.

Data de 15 septembrie coincide, în mod simbolic, cu adoptarea de către Uniunea Interparlamentară, în septembrie 1997, a Declaraţiei Universale privind Democraţia care afirmă principiile, elementele şi modalităţile de exercitare a unei guvernări democratice, precum şi dimensiunea internaţională a democraţiei.

ONU sprijină alegerile din toată lumea

Nu există un model unic de democraţie şi nu există nici un consens în definirea democraţiei, dar egalitatea, libertatea şi supremaţia legii au fost identificate drept cele mai importante principii pe care se bazează, încă din timpul antichităţii, iar statele democratice moderne împărtăşesc aceste valori comune.

Aceste principii se reflectă în egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii şi în accesul egal la procesul legislativ, în mod direct sau prin reprezentanţi, într-o democraţie reprezentativă fiecare vot are valoare egală, iar libertatea cetăţenilor este asigurată de respectarea drepturilor omului.

(w460) Exercitare

În septembrie 2015, cele 193 de state membre ONU au adoptat Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă , un program de acţiune globală în domeniul dezvoltării cu un caracter universal care să asigure un viitor mai bun. Agenda a stabilit 17 obiective economice, sociale şi de mediu pentru următorii 15 ani cu scopul de a pune capăt sărăciei extreme, inegalităţilor şi inechităţii, precum şi pentru protejarea planetei noastre. Pentru prima oară, acţiunile vizează în egală măsură statele dezvoltate şi pe cele aflate în curs de dezvoltare, pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.

Noile obiective asumate sunt mai inclusive ca oricând, implicând guvernele, mediul de afaceri, societatea civilă şi cetăţenii în misiunea de a le implementa şi monitoriza. Parlamente au în special un rol crucial în transformarea noii Agende pentru Dezvoltare în acţiuni concrete, prin legislaţia adoptată, prin alocările bugetare şi prin controlul exercitat asupra guvernului.

Obiectivul 16 din Agenda 2030: Pace, justiţie şi instituţii eficiente – cheamă la promovarea unor societăţi paşnice şi incluzive, cu acces egal în justiție pentru toţi şi la crearea unor instituţii eficiente şi responsabile la toate nivelurile. Obiectivul priveşte de fapt democraţia şi este esenţial nu doar pentru dezvoltarea durabilă a fiecări ţări, dar şi pentru a asigura îndeplinirea şi a celorlalte obiective ale Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

Democratizarea este un proces care cere deplina participare şi sprijinul comunităţii internaţionale, a guvernelor naţionale, a societăţii civile şi a indivizilor astfel încât valorile democraţiei să devină o realitate de care să se bucure fiecare om, peste tot în lume.

Înfiinţat de către Secretarul General al ONU Kofi Annan, în iulie 2005, ca fond general de depozit al Naţiunilor Unite care să susțină eforturile de democratizare din întreaga lume, Fondul pentru Democrație al Naţiunilor Unite există în totalitate prin contribuţiile voluntare ale guvernelor. În 2015, UNDEF a strâns donaţii de peste 170 milioane de dolari de la mai mult de 40 de ţări, inclusiv de la multe state sărace din Africa, Asia şi America Latină.

UNDEF sprijină proiecte care întăresc vocea societăţii civile, promovează drepturile omului şi încurajează participarea tuturor grupurilor în procesele democratice. O mare parte a fondurilor UNDEF merge la organizații locale ale societății civile, atât pentru etapele de tranziție, cât şi de consolidare a democraţiei, iar în acest mod organizaţia joacă un rol special şi unic în completarea activităţii tradiţionale a ONU pentru a consolida guvernanţa democratică în lume.

În 10 runde de finanţare, UNDEF a sprijinit peste 600 de proiecte în mai mult de 100 de ţări ale lumii.

Proiectele Fondului pentru Democraţie al Naţiunilor Unite se desfăşoară pe o perioadă de doi ani şi se încadrează în unul sau mai multe domenii: Dezvoltarea comunităţii, Respectarea legii şi drepturile omului, Instrumente pentru cunoaştere, Femei, Tineret,Media şi libertatea de informare, precum şi Întărirea capacităţii Societăţii Civile de a interacţiona cu guvernul.

UNDEF primeşte între 2000 şi 3000 de propuneri anual, din care sunt selectate aproximativ 50-60 de proiecte care sunt finanţate cu sume cuprinse între 100 de mii şi 300 de mii de dolari fiecare.

surse

un.org

Source

Distribuie știrea