Din 15 august, toate locurile de parcare din București se plătesc. Cel mai scump va fi în zona zero, unde o oră de parcare va costa 10 lei. Cât vor costa abonamentele lunare

Atenţie unde parcați în Bucureşti de la 15 august. Locul pe care îl ocupați trebuie plătit anticipat. Cine nu ia în seamă regula se poate trezi cu amendă și cu mașina blocată. Măsura a fost anunțată de curând de Primăria Generală. Tarifele diferă în funcție de zonă. Cel mai scump este în zona zero, unde o oră de parcare costă 10 lei.

28 Iulie 2022, 21:35 (actualizat 28 Iulie 2022, 21:59) Știrile TVR |

Zilele acestea, în Bucureşti, şoferii care au parcat pe spaţiul public s-au trezit cu fluturaşi în parbriz prin care sunt anunțați că, de la mijlocul lunii viitoare, parcarea se va plăti anticipat, altfel se vor alege cu amendă de 200 de lei şi cu autovehiculul blocat.

Pentru zona zero, o oră de parcare costă 10 lei, pentru zona 1 – 5 lei şi pentru zona 2 – 2,5 lei.

Plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare fără rezervarea sau nominalizarea acestuia.

Pentru persoanele fizice, abonamentele lunare sunt cuprinse între 210 lei și 1.050 de lei, iar pentru persoanele juridice între 280 de lei 1.400 lei.

Cei care au abonamente pentru zona zero pot utiliza şi locurile de parcare din zonele 1 şi 2, iar cei care au abonamente în zona 1 pot folosi şi locurile de parcare din zona 2.

În timp ce primăria promite că va face noi locuri de parcare în următorii 2 ani, specialiștii în mobilitate spun că acest lucru nu va rezolva problema traficului.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei:Până la 15 august mai sunt două săptămâni şi o să fie aceleaşi 10.000 de locuri pe care le avem acum. În ipoteza în care nu se modifică această normă din legea drumurilor, în 2 ani o să avem 100.000 în loc de 10.000“.

Marian Ivan, preşedinte, Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România: Dacă pui doar nişte indicatoare pe marginea drumului, nu rezolvi locurile de parcare, ci doar faci nişte locuri de parcare cu plată în locul unor parcări fără plată, la marginea străzii. Ori aia nu e o strategie de eliberare a străzilor. Este doar o strategie de a taxa puţin din cei foarte mulţi care parchează gratuit în centrul Capitalei“.

Achitarea tarifelor afişate în fiecare parcare se poate face cash, prin SMS, card, dar şi cu ajutorul câtorva aplicaţii.

Source