• Thu. Sep 16th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Din toamnă, școala începe cu mai puțini elevi în fiecare clasă

Aug 12, 2021

Anul acesta, școala va începe cu mai puțini elevi în fiecare clasă, maximum 30, în funcție de etapa în care studiază. Cel mai mare impact va fi pentru cei care vor trece în primul an de gimnaziu și vin din clase cu 35 de colegi. Ministerul Educației spune că nu va amâna aplicarea modificării și dă mână liberă școlilor să stabilească felul în care vor fi formate noile clase.

12 August 2021, 19:39 (actualizat 12 August 2021, 19:41) |

Vara trecută, parlamentarii au decis să plafoneze numărul de copii dintr-o clasă, începând cu acest an școlar. De la 23 de copii în grupele de grădiniță până la 25 respectiv 29 în clasele pregătitoare și gimnaziale, cu tot cu cele 3 excepții prevăzute în Legea Educației. Pe unii directori de școli, modificarea nu-i ia prin surprindere.

Ministerul Educației estimează că în orașele supraaglomerate, unde sunt frecvent 35 de copii în clasă mai ales în învățământul primar, vor fi și cu 10 % mai multe clase de a V-a comparativ cu cele existente acum la clasa a IV-a. Nu toate școlile sunt însă dispuse să înființeze clase noi.

Nimeni nu știe cum vor fi aleși copiii care vor face parte din noua clasă.

Părinții ar urma să știe până la 1 septembrie cum va arăta componența fiecărei clase.

Anul școlar 2021-2022 va începe pe 13 septembrie.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *