Doi bărbați au murit intoxicați, după ce au intrat într-o groapă săpată de ei

Doi bărbați au murit intoxicați în localitatea Piatra din județul Constanța. Aceștia au intrat într-o groapă săpată chiar de ei într-un saivan, sub o placă de beton, unde ar fi existat emanații de gaze.

26 Ianuarie 2023, 18:23 (actualizat 26 Ianuarie 2023, 19:33) Știrile TVR |

Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 13.00, cand s-a anunțat că peste doi bărbați, de 23 și 27 de ani, din localitatea Piatra, județul Constanța, a căzut un mal de pământ.

Imediat au ajuns la fața locului echipajele de urgență și i-au găsit pe cei doi în exterior, inconștienți. Însă, peste cei doi nu a căzut un mal de pământ, ci ar fi săpat o groapă sub o placă de ciment, aflată în apropierea unui saivan.

Au intrat în acea groapă și imediat li s-a făcut rău. Cei doi s-ar fi intoxicat din gauza gazului emanat în urma deversării materiilor fecale de la o fermă aflată în apropiere.

Inițial au fost scoși de câțiva cetățeni din acea groapă și li s-au aplicat manevre de resuscitare chiar de echipajele ajunse la fața locului însă nu au mai putut fi salvați.

În acest caz a fost deschis un dosar penal și este o anchetă în desfășurare.

Source

Distribuie știrea